Acum șase zile Bacăul a intrat într-o zodie a demenței, lipsa apei a afectat minți și a aprins creiere. Câteva crâmpeie din acest cuib de cuci care a devenit Bacăul.
- unii vor apă ca pe vremea lui Ceaușescu, pentru că atunci eram mai mulți, mai multe fabrici, iar apa curgea din belșug. Cine s-a născut după Revoluție sau confundă apa din bere cu apa de la robinet poate s-o creadă;
- „specialiștii” au reparat luni atât de bine defecțiunea, că marți a crăpat în același loc; normal, de vină e primarul;
- CRAB a început reparațiile cu echipa care a făcut și prima remediere a avariei;
- dotările Companiei de Apă sunt minunate, miercuri dimineață șefii din primărie căutau pentru CRAB electrozi de sudură;
- „Nu e avarie, primarul face economie de apă”, știu două băbuțe, la coadă, la chioșc;
- „Dragnea a oprit apa în Bacău”, trage o liniuță un autor de SF, în cotidianul.ro;
- se convoacă proteste, în prima zi se duc cam 180 de oameni care cer apă și să vină primarul să stea de vorbă;
- a doua zi, la proteste se mai duc 85 de nemulțumiți. Sunt invitați la discuții, dar refuză: „Ne-am săturat de vorbe!”. Câțiva se duc, totuși, convinși de insistențele unui nene jurnalist care face știri pentru România Actualități și probabil vroia să-i iasă subiectul mai repede.
- o protestatariță introspectivă: „Uite la mine, eu strig de apă și stau cu bidonul în mână!”
- Un protestatar cu care stăteam de vorbă nu pricepea de ce spun eu că nu e rostul ziariștilor să intermedieze discuții ale autorităților cu demonstranții;
- câțiva protestatari se declară convinși că există o conductă secretă de apă, de care beneficiază o castă a Bacăului;
- soluțiile pragmatice ale liderilor protestatarilor: „Pe noi nu ne intresează care-i baiul, noi vrem fapte!”; „Dacă mai durează o săptămână, luați foc toți!”; „Dacă ați fi ca Ion Antonescu, v-ați trage un glonț în cap!”; „Chiar dacă e avarie și apa se scurge, nu întrerupeți apa, chiar dacă se inundă locuințele din Dărmănești!”
- dezamăgire mare, la anunțul primarului că țeava s-a reparat;
- unii s-au dus la discuții, iar cei rămași în stradă au zis că nu-i reprezintă și nu sunt de acord să se discute decât în stradă, pentru că, nu-i așa?, în stradă se mufează toate problemele;
- la locul avariei, se duce să filmeze un nene refuzat de poliție pe motiv de „inapt” la examenul psihologic, dar și de USR, pe motiv că e traseist și mitingist mercenar. Băietul transmite pe cuvânt de onoare că doar un muncitor lucrează la conductă. La puțină vreme, CRAB anunță că a terminat reparația și dă drumul la umplerea conductei;
- adevărul nu e niciodată suficient, pe net apar poze rostogolite de activiștii fake-news, cu un segment de țeavă lipsă, deci sigur-sigur nu s-a reparat; orice dovadă rațională care contrazice știrile false e tratată drept minciună, pentru că adevărul nu trebuie lăsat să strice un zvon mișto;
- la precedenta avarie, „știau” unii că de fapt nu s-a reparat și susțineau asta chiar când apa curgea deja la robinete. Zvonerii și răspândacii nu-și recunosc minciunile și nici nu-și cer scuze;
… și încă nu s-a terminat, Bacăul e tot pe uscat, în ploaie.
Lasă un răspuns