„Peste 1000 de băcăuani au spus NU amnistiei și grațierii. Presa a scris că au fost 300”, scrie Dorin Chirilescu, fost propagandist PDL, actual exaltat civic pe unde poate. La Tele 1 Bacău, a zis că am avut ceață pe ochi, când am scris că la miting au fost, la ora 18:00, circa 300-400 de oameni.
El zice că au fost 1.000 de oameni (apropo, e jenant să pui oamenii să cânte, ca să te dai tu cu selfie-stick pe Facebook) și pune și poză, ca să demonstreze (captură sus) că e teafăr la cap și știe aritmetică.
Să numărăm, coane, să numărăm, zic! Am împărțit pe parcele, am ținut cont că dincolo de trotuar au fost puțini, altfel s-ar fi văzut în poză. Și uite ce mi-a ieșit: cam 300, poate 350, categoric nu mai mult de 400. Exclus să fi fost 1.000 de oameni, oricum nu în poza asta, poate cu cei din hotel, Prefectură și blocurile din jur.
Dar nah, logica e grea, la fel și lucrul cu abacul! E ușor să te ia valul și să devii propagandist al „realității alternative”, despre care scriam zilele trecute, adică un fel de apostol al minciunii sfruntate și fardate.
PS. În mod normal, nu comentez ce zic istericii, că s-au înmulțit și „fură” mult curent, dar alți participanți la proteste m-au tras de urechi, li s-a părut că au fost mai mulți. Exact, li s-a părut, pentru că și-ar fi dorit să fi fost mai mulți!
Esti profi tare maestre! Unde naiba ai auzit de o inițiativă a „amnistiei”? Este vorba de grațiere si modificarea unor articole din codul penal. Daca voi formatorii de opinie nu o sa începeți sa fiti mai profesionisti o sa se aleagă praful de presă…
Pe nenea de pe trotuarul aslalt nu il bagarai in patratica. Dezinformatoru-le de opinie care este.