Astăzi s-a lansat oficial primul tabloid din Bacău. Deocamdată, în variantă on-line, noua publicație își propune să tragă cu ochiul sub fusta vieții publice din Bacău. Conform redactorului șef, Gabi Mihai, Steagul Roșu vrea să arate o altă față a lucrurilor care se întâmplă în oraș și îsi propune să ofere cititorilor partea nevăzută a evenimentelor de sub nasul lor. Publicația intenționează de asemenea să exploateze o nișă neatinsă până acum pe piața mass-media din Bacău.
Am ales Steagul Roșu, deoarece numele este deja un brand și are o oarecare rezonanță pentru băcăuani. Ne dorim să facem un tabloid original, dar nu inventăm noi roata”, a declarat Gabi Mihai, redactorul-șef al Steagului Roșu.
Steagul Roșu va avea în vizor atât starurile băcăuane care și-au făcut un nume la București, cât și cele locale, consacrate sau în devenire.
Din echipa redacțională mai face parte Cristi Juverdeanu, redactor-șef adjunct, cunoscut mai ales ca blogger, dar inițiatorii au promis că vor avea mai mulți colaboratori.
Lansarea Steagului roșu a fost găzduită de Il Baretto, un băruleț cochet, ieftin și de calitate, de pe strada N. Titulescu. Rezervări la tel. 0771.104.877.



[…] S-a lansat Steagul roșu, primul tabloid din Bacău […]