Să cădem prosternați de admirație, în fața Justiției! Domnul Dumitru Sechelariu a câștigat și apelul, în procesul cu bloggerul Aghiuță, care trebuie să-i plătească fostului primar 5.000 de lei.
Sentința binemeritată și pe deplin justificată s-a dat azi, ca o confirmare a celei anterioare, la care au
contribuit mărturiile sincere, dar devotate, ale celor doi îngeri ai Dreptății pe care-i are angajați Domnul Sechelariu (Domnul Președinte, pentru apropiați). Mă refer la Daniela Ruseanu și Rodica Pădureanu.
Ca să priceapă toată lumea, Instanța a decis că echilibrul diafan din familia Sechelariu s-a distrus în urma publicării unui sondaj de opinie nemernic, făcut anume ca să ironizeze bezmetic Marele Bărbat cu academie.
Aceeași binecuvântată Justiție a considerat – amin! – că arestările și reținerile pe care i le-a făcut Parchetul Anticorupție fostului primar nu înseamnă nimic, n-au produs nicio mișcare de sprâncene. Tot ce a contat pentru starea sufletească sensibilă a Reclamantului a fost sondajul la care m-am referit anterior (facsimil). Pe lângă cele 50 de milioane, nemernicul blogger ar trebui probabil să-i achite și stenturile puse la Iași.
Încă odată, s-a demonstrat – dacă mai era nevoie – că Domnul Dumitru Sechelariu este un om fenomenal de cinstit, iar condamnarea pentru avere ilicită pe care a încasat-o este doar un episod efemer în calea Dreptății.
S-a făcut dreptate, Adevărul a învins!
Nasol. Cum facem, punem mărunţiş de-o chetă, sau? 😀
Florin Ruşanu » Azi, un click pe site depui / Maine, el va face face pui 😀
Si faptul ca jumatate de oras ii apartine este tot pe drept sa inteleg 😕 la fel si cu SCUT si cu transporul public. am inteles… 😕
cine sunt judecatorii? ar fi o intrebare pertinenta, dar poate ca primesc vreo condamnare impertinenta. Oricum e de rasu cucului ca s-a dat o asemenea sentinta. Chiar de era si un leu despagubire, asta ar fi confirmat ca sondajul reflecta realitatea in oricare dintre rezultatele sale. Oricare ar fi fost rezultatul sondajului, sentinta asta il confirma de cincizecidemilioane de ori, adica de cateva ori populatia Romaniei..ceea ce insemneaza ca asa cum spunea mecanicul cu buricul plin de vaselina ar fi avut pe viata Bacaul sau chiar Romania daca ne gandim ca ar fi fost ales de careva ori pana s-ar fi facut 50 de milioane de voturi. Reducand la absurd cred ca el ar fi fost singurul care nu s-ar fi ales pentru ultimele mandate pentru ca ori ar fi fost in lipsa ori i-ar fi tremurat mana……..nu de Parkinson……..ci pe sula din care simtea odata ca va fi primar.
apropos, poate sa-i spuna cineva sa si-o vare in cur. Sulita………Da sa nu treaca pe acolo Scripa”r”t, ca i-o scapa lui.
Auzi Mecanicule! in caz ca iti citeste cineva la ora asta, cu tot cu semne de punctuatie, nu o lua mot-a-mot ca nu e sarut frantuzesc, draguta.da vezi tu ca poate-i vro enciclopedia bucsei, cata vreme o sa numeri voturile(pardon) BANII, dar invers de la 50 de milioane la 1 , nu de alta dar sa ti se para mai multi.