Cele șapte luni petrecute în arest par că l-au schimbat pe Romeo Stavarache sau că l-au făcut să vrea să modifice în bine câteva hibe sâcâitoare ale administrației sale. Eu așa interpretez anunțurile din conferința de presă pe care a ținut-o ieri și care a stârnit mare interes.
Pe scurt, primarul Romeo Stavarache vrea ca, în cele vreo 16 luni de mandat pe care le are la dispoziție, să reînnoade relația personală cu locuitorii orașului. Se gândește să coordoneze personal departamentul de informare publică, adică problemele oamenilor să nu ajungă, îndosariate, suport de praf.
Înainte să aibă probleme cu justiția, primarul era ținta criticilor care îi reproșau o anumită izolare și lipsa răspunsurilor rapide la sesizările oamenilor. Asta se vedea și în emisiunile la care participa: sunau oamenii și primul lucru pe care-l spuneau era că… mai sunaseră, li se promisese primirea în audiență, dar nu reușiseră să treacă de poartă. Sau că nu i-a mai căutat nimeni, ori că nu s-a rezolvat nimic.
Romeo Stavarache anunță și organizarea săptămânală a unor conferințe de presă. E de acord să renunțe la obiceiul contraproductiv de a nu invita și presa ostilă. O instituție nu trebuie să pună piedici presei, pentru că, pe măsură ce nu-și poate face treaba, un ziarist devine dușman personal. Oricât de rău-voitor sau greu de cap ar fi, un jurnalist informat prompt nu poate fi turbat 24/24.
„Am curaj să iau orice decizie”, spune primarul Romeo Stavarache. Totuși, în cazul maidanezilor, nu ia o decizie și organizează referendum.
Odată ce a decis că nu demisionează, primarul Bacăului pare că vrea să repare sau să schimbe lucruri defectate în trecut de lipsa timpului, încrederea prea mare în sine și în alții. Conștient de curentul de opinie negativ (dar nemăsurat încă de vreun sondaj de opinie), Romeo Stavarache nu are nimic de pierdut, dar foarte multe de rezolvat.
Și Bacăul? Păi Bacăul are de pierdut la orgoliu, că nu e ușor să ai un primar trimis în judecată, dar ar avea de câștigat enorm dacă nu s-ar pierde anul 2015 cu alegeri anticipate și s-ar termina lucrările începute deja și cu deadline pe 31 decembrie 2015.
„Am obiective pur administrative”, mai afirmă Stavarache, semn că ignoră sau acceptă ca firești criticile care vin din zona politică. La urma urmei, e an preelectoral.
Dificil, nu?
Ionut+Avram a zis
Asta cu schimbatul este de acum incolo? Cu invitatul presei ostile, la asta ma refer. Restul sunt povesti. Omul merge la brat cu Dumnezeu. S-a prajit de tot. Eu banuiesc ca fac parte din presa ostila, de aia nu m-au chemat. Sa inteleg ca de-acum incolo voi fi invitat. :))
Florin Popescu a zis
Eu sunt convins că vei fi invitat, altfel ce rost mai are?
lakatos a zis
Omul acesta este nerealist. De ce nu s-a reorienta el catre afacerile de la Cresus sau altele si sa-si vada de necazurile lui? Nu e constient ca se expune si se va afunda?!
Electorul comunitar ... a zis
Cainii-s prietenii lor pentru ca fac multi bani la o adica…… nu cred sa le faca de petrecanie …am mai vazut filmul acesta parca si au intesut din nou orasul ; Ce, acum suntem altii cazuti din Luna ?
Cat despre parcari ….. ! – ma uit de zeci de ani si nu vad a se fi amenajat macar pe unde s-au facut sapaturi si s-au pus canalizari + conducte de termoficare , nu s-au astupat gaurile , printre blocuri parca-i dupa razboi , toti ciugudeii si-au facut ingradiri langa blocuri cu portita – sun atat de gospodari si grijulii de te doare capu’ – nu a vazut nimeni de la ispravnicie pana acum ?
Au taiat copacii printre blocuri de curand , au luat lemnul bun de foc si in urma au lasat toate crengile -rumegus -coji de scoartza = asta sa ca sa ne arate inca o data cat respect au gospodarii fata de cei ce muncesc si traiesc in acest oras .
Am inteles cu totii ca trebuie sa ne facem ca vedem o imagine frumoasa a edililor , dar parca-s prea multi ani de cand ne taram in mocirla … Nu ?