Răzvan Burleanu e băcăuan și, mai nou, președinte de patru ori, la trei federații și-un ong: Federația Română de Fotbal, FR de Minifotbal și Federația Europeană de Minifotbal. Colac peste capac, este și co-președinte al Institutului European pentru Democrație Participativă – Qvorum.
Băietul ăsta abia a terminat facultatea și a trecut cu viteza fulgerului printr-o primărie, un parlament și o administrație prezidențială. Apoi, țup în organisme de fotbal. Măi băieți, io aiasta n-o cred, nu se esplică decât dacă e purtat din victorie în victorie pe umeri cu epoleți.
La FRF, mafia moșnegilor e înlocuită de alta, cu mai mult chef de produs.
Toată biografia, pe hotnews.ro.
Florine, mie mi s-a parut un tip onest. Hai sa-l vedem ce face intr-un interval rezonabil de timp, circa sase luni. Aud ca fratii Paval i-ar fi sponsorizat campania electorala. Cert este ca, macar la nivel de discurs, a fost cu zece clase peste contracandidati…
@Dorin+Chiotea: Sper să fie un „securist luminat” și să reușească să miște ceva. E momentul ca tinerele vlăstare să ia locul celor vechi, vezi cazul Sebastian Ghiță – Dan Voiculescu. Cea mai mare realizare de până acum a Noii Ordini in Fotbal nu-i aparține (sau nu știm noi 🙂 ) , e că mafia Becali a fost scoasă din joc, alături de alte grupări conduse de vechi lideri regionali, gen Jean Pădureanu. Probabil că există stenograme în dosare cu toți șefii de cluburi și managerii de jucători, să fie toate folosite, să fie rași toți.