Costică Rusu a găsit soluția pentru fosta stație Antena 1 Bacău, închisă la numai două luni după inaugurare. Va merge pe licență proprie, sub numele de Puls TV. Șantieristul speră ca actele să se facă până la 1 septembrie, dar un termen realist ar putea fi 1 octombrie. Până atunci, oamenii au fost trimiși în concediu, nu înainte să se anunțe noua organigramă.
Producător general va fi Adi Enășoaie, iar Oana Chiriac nu mai este director general și se întoarce la munca de jos, reporter și crainică. Locul ei este luat de Mateea Petrescu, fiica Cristinei Petrescu, președinte la Inner Wheel Bacău (partea mai sensibilă a Rotary Club). Domnișoara Petrescu s-a remarcat printr-un limbaj colorat dintr-un comentariu la un articol al lui Kristofer.
*Inainte de a posta, avertizez asupra limbajului, ca e de la trivial in sus!
Bai, ce m-am saturat de toti „chelea pulii” cu aere de justitiari. Frustrati pentru care cei cu bani merita epitete, caci cei bogati, avand ei bani, nu merita nume sau pronume.Eu cred ca spatiul asta virtual prea se da moca, crescand pretentiile de pseudo jurnalisti ale unor semi-docti cu pararei vehemente dar capacitate empatica 0. Asa a crescut societatea romaneasca, pe dat cu parerea de pe margine. cu totii avem o doza de manie, dar hai sa ne oprim un pic cand vine vorba de cancer, orfani, singuratate, batranete.
Fii voluntar, fa ceva, misca-te, pune umarul la societatea civila si apoi vorbeste, caci ca si anonimi ai blogosferei, zau asa, chiar nu esti original defel. Mai sunt inca 5 milioane la fel de anonimi ca tine.
Semnat, o fiica de snob al carei nou scop in viata a devenit sa te umileasca public cu prima ocazie.
Nu știu de ce, dar am impresia că fata asta nu are o părere bună despre bloggeri. Bine că știe de „chelea pulii”, o să o ajute la făcut bani.
florinus50 a zis
Las-o in pace! o sa dea cu curul de asfalt fara probleme. Are o gandire utopica, probabil mostenita de la mama Rotary incat im”Pulsul” TV o s-o constientizeze despre importanta chelii pulii.Pentru cei care au asa ceva…
Buddy a zis
Daca o cunoaste, inseamna ca a decalotat cateva la viata ei…
me a zis
super a plecat chiriaca, a venit alta mai „desteapta”!!!!:)))
aaaa a zis
PUL(S)A TV :))))) deja imi imaginez ce caterinca va fi cu denumirea daca ramane asa 😀
ura a zis
Oare fac angajari? =)) si daca da pe cati bani? =))
Bobo a zis
E bine ca sunteti voi destepti ma!!!:)) Da pustiu ala de xxx a fost fair play cand a scris numai aberatii de o actiune caritabila ? De fapt imi cer scuze da am uitat ca voi sunteti non-stop cu berea in fata si la doua halbe la 2 lei va mai aduceti aminte de cineva care a reusit sa faca ceva in orasul asta in care voi o sa crapati de foame . Crede-ma ca cea mai grea boala este a voastra a bloggerilor si se numeste INVIDIE . Puneti mana si faceti si voi ceva pentru comunitate si atunci aveti dreptul sa comentati…pana atunci ramaneti niste spectatori frustrati . 😉
Bobo a zis
:)))) da dc e codat numele lui xxx ???
Esti ca xxxx a zis
@Bobo – daca pe tine te cheama Bobo atunci eu sunt regina Angliei. Macar asa dovedesti ca nici macar imaginatie nu ai. Imi place ca restrangi singur(a) cercul „suspectilor”
Bloggerii ridica macar capacul de pe oalele cu kkt ale baietilor care fuck ceva prin orasul asta. Tu ce ai facut? Exact ce infierezi cu atata manie proletara ca sa lingi curul celui care te-a pus sa scrii sau de pe care lingi cu pofta in fiecare zi umfland facturile.
Pana una alta, bine ai venit in randul spectatorilor frustrati. Incetati sa mai pupati in cur lichelele cu bani si atunci poate o sa va creasca cateva vertebre in sira aia moale a spinarii.
Lumea se vede mai misto din doua picioare, nu din pozitia capra „Bobo” draga chiar daca pozitia cu pricina iti aduce salariul + bonusul ;D
BRAVO BLOGGERII !!! DATI-LE IN BOT CU PARUL CEL MARE CA MERITA !!!!!!!!
bobo a zis
Draga anonimule pentru acest vierme ma intitulez bobo pentru ca el stie cine sunt si pentru multumirea ta sunt fratele mateei!
Daca voi sunteti frustrati pentru ca nu aveti ce manca acasa e problema voastra dar asta nu inseamna ca trebuie sa comentati aiurea de toate persoanele care reusesc sa faca ceva in Bacaul asta.In loc sa va preocupe viata noastra personala luati si dati cu matura prin centrul Bacaului poate faceti si voi un ban cinstit fara sa ii mai blamati pe altii!
Mateea Petrescu a zis
M-am gandit ca in calitate de nou subiect semi monden, as putea sa ma prezint 🙂
Eu sunt Mateea, fiica de rotarieni (mea culpa), fostdirector comercial al media grup, actualmente administrator si director general al ceea ce se va numi puls tv. Nu am coborat dintr-un car de foc direct in curtea domnului Rusu, ci amavut o viata, in Bucuresti, ca director de marketing la o agentie de evenimente, project manager al unei agentii de pr si brand manager pe romania al unei firme israeliene producatoare de bijuterii cu diamante, rafael and sons pe numele ei. Am inceput doua facultati, am finalizat doar una. Cealalta nu mi-a placut. Nu am o problema cu bloggerii. Am o problema cu amestecul inutil de subiecte, cu speculatiile nefondate si cu lipsa de fair play. In ceea ce priveste limbajul licentios, ca si comunicator de profesie, adaptez registrul la interlocutor, asa cum sunt convinsa ca face fiecare blogger cu acte in regula 🙂
Pentru alte lamuriri suplimentare, am un numar de telegon, pe numele lui 0726808065, unde stau la dispozitie oricui are nevoie de lamuriri si reactii oficiale.
Cu un optimism atat de necaracteristic romanului cautator de nod in papura, sper ca aceasta televiziune sa mearga si relatiile cu blogerii (a caror ironie si umor le apreciez sincer) sa fie de calitate, chiar daca asta implica „fundul de pamant” al subsemnatei, ca doar nicio scara nu se urca cu mainile in buzunar 🙂