Președintele Klaus Iohannis a lansat ideea unui Proiect de Țară, de un banal aberant, la limita autismului. Absent în aproape toate momentele tensionate ale României, Președintele s-a trezit într-o zi că trebuie redus decalajul dintre regiunile României și musai să reformăm administrația publică. Ăsta fiind proiectul de țară.
Nu sunt convins că îți trebuie un Proiect de Țară, ca să vezi negru pe alb că toate resursele țării s-au dus în Ardeal, în ultimii 25 de ani, iar Moldova nu are infrastructură aproape deloc. Nord-Estul țării este rupt de Vest, din cauza îndârjirii cu care absolut toate guvernările au refuzat să facă o autostradă. La un moment dat, cineva o pusese ca prioritate în Master Planul de Transport, dar proiectul a picat politic, se va face NU.
Cât despre reforma în administrație, ce ar mai fi de spus? Comisia aia de șters hârtii a făcut până acum o treabă bună, dar e o picătură într-un pahar cu apă. Legislația e de toată jena, sunt mult prea multe comune care nu se pot întreține singure, dar cine să le comaseze? Apoi, legislația achizițiilor e tot absurdă, durează ani până când un primar să se poată apuca de-o investiție, în rest, are de cheltuit bani pe procese, în urma contestațiilor.
Reforma în administrație înseamnă relaxarea procedurilor, scăderea birocrației și reducerea constrângerilor care acum transformă primarii în bieți birocrați cu mânecuțe, speriați de bombe, care nu pot gândi cu mintea lor, de teama să nu se trezească după gratii. Mai multe constrângeri nu înseamnă mai puțină corupție, pentru că hoții fură indiferent de piedicile care li se ridică în cale. În schimb, se inhibă inițiativele oneste, asocierile public-privat și debirocratizarea reală.
Cum domnul Klaus Iohannis nu pare să se strezeze de la nimic, deci nici de grija propriului Proiect de Țară, putea foarte bine să-i spună Proiect de Vară. Sau de Pară, tot aia.
Lasă un răspuns