Anii trecuți ne-am târâit cu iarna până târziu, aproape de Paști, acum însă, se simte mirosul primăverii. În urma zăpezilor care au apucat să cadă, a rămas mult material antiderapant și alte resturi, de care sunt răspunzători maidanezii, stăpânii de câini și cei care au profitat de situație și n-au mai ajuns cu gunoiul la ghenă.
Primăria anunță că vor participa la curățenie și 30 de deținuți, bucuroși să mai vadă lumina zilei și să mai facă un pic de mișcare cu mătura.
Primăria municipiului Bacău, prin Direcţia de Salubrizare, Agrement și Parcuri, a demarat curăţenia de primăvară în oraș, activitate programată să se desfăşoare începând cu luna februarie şi până la sfârşitul lunii martie. Activitatea este programată în două etape și angrenează toţi angajaţii Direcţiei.
Într-o prima etapă, Secţia Salubrizare şi Igienă Publică va acţiona prioritar în vederea curăţării materialului antiderapant rămas după activitatea de deszăpezire, cu cinci echipe care totalizează 60 de muncitori, în timp ce alţi 70 de muncitori vor realiza activitatea de întreţinere şi curăţenie pe cele 12 sectoare în care este impărţit oraşul. Această activitate se va realiza și mecanic, cu măturători stradale și pietonale pentru spălarea carosabilului și a trotuarelor. In cea de-a doua etapă, echipele de muncitori vor realiza curăţarea cartierelor, incluzând şi spaţiile verzi dintre blocuri.
Pentru toaletarea arborilor de talie mare, a arborilor ornamentali de pe aliniamentele stradale şi din cartiere, precum şi pentru toaletarea gardului viu, Secţia Spaţii Verzi va interveni cu 25 de muncitori, Alţi 20 de muncitori vor asigura refacerea amenajărilor din sensurile giratorii şi a aliniamentului de pe Calea Mărăşeşti, vor vărui arborii de pe aliniamentele stradale şi vor demara lucrările de reamenajare şi modernizare a Parcului Trandafirilor şi a zonei verzi de la intersecţia străzilor Oituz cu Războieni.
Incepând cu luna martie, în aceste activităti vor fi angrenate şi 30 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, acestea urmând să deruleze activităţi specifice în perimetrul parcurilor, precum şi în alte zone din oraș.
– sursa: comunicat de presă al Primăriei Bacău
Un mare fassssssss, Cainii de pe strada cand naiba ii strange.
@Ciprian: Toată lumea a observat că a scăzut numărul de maidanezi din oraș, suntem pe drumul cel bun, dar mai e de muncă. Eu aș prefera eutanasierea lor.