Prima cărămidă GSM

Primul meu celular a fost un Ericsson 318. Avea peste un sfert de kil și o baterie care ținea vreo opt zile. E drept însă, nici nu vorbeam atât de mult, pentru că nu prea aveam cu cine, eu fiind printre primii abonați GSM din Bacău. Cam ăsta e, pe scurt, răspunsul la întrebarea Irositului.

Telefonul costa enorm, dar l-am plătit în rate, după ce firma l-a cumpărat pe un barter. Eram, pe vremea aia, la Euro TV și tocmai se lansaseră Connex și Dialog. Cred că primul meu abonament a fost la Dialog, dar e posibil să mă înșel.

Să fi fost prin 1997 – iarăși s-ar putea să mă înșel. Doar activarea abonamentului costa 50 de dolari. Abonamentul era 12 dolari și nu includea niciun minut. Costurile convorbirilor erau și ele gigantice, chiar prohibitive.

Ca să încarc bateria, trebuia să o scot și să o pun într-un soclu, deci celularul stătea închis vreo patru ore, cât dura toată treaba. Semnal aveam doar în jumătate de casă și-mi era ciudă că-l țineam departe, ca pe un telefon fix.

N-avea vibrație și nici nu era activ serviciul de recunoaștere a apelantului. Cred că nici agendă, așa că nu știam cine mă sună. La cingătoare, nu-l purtam, că-mi rupea brăcinarii.

Visul meu era să am un Star Tac, de la Motorola, dar costa vreo 600 de dolari și mi se părea un preț uriaș. Nu erau atunci oferte pentru cei care se abonează, așa că toate costau la fel și cu, și fără abonament. Oricum, toți cei care îl aveau se plângeau de el, dar vita vecinului e întotdeauna mai grasă.

După aceea, schimbam celularul anual. Mă ajuta și faptul că tot cam la un an mi se stricau. Am alternat Ericsson cu Nokia, am utilizat chiar și un Bosch, dar nu era al meu. Ericsson s-a unit cu Sony și au scos numai prostii, deci am rămas la Nokia.

După un episod de un an cu Blackberry, m-am oprit la iPhone. Acum, e 4S. Bateria o încarc zilnic. 

– sursă foto.