În lipsa televiziunilor la care să abereze, Petru Mihăilă, veșnicul consilier județean PDL (PNL, mai nou), se descurcă și el cum poate. Săptămâna trecută, presa a fost invitată „la PDL, la o conferință de presă”, susținută de veselul domn Mihăilă. Respectivul avea să anunțe că a inițiat un proiect de hotărâre pentru cumpărarea Casei Cancicov.
Ieri, a fost ședința în care s-a discutat propunerea cu pricina. De fapt, nu s-a mai discutat, că Petru Mihăilă și-a retras propunerea, de frică să nu iasă incompatibil din păruială. Lucru pe care îl spuseseră ceilalți liberali cu o săptămână mai înainte, dar…
Dar la PNL pare degringoladă, fiacare spune ce vrea, mai ales unii ca Mihăilă, specializat în declarații aberante și lipsite de răspundere. Ca-n vremurile când PDL se apropia vertiginos de pragul electoral. Sau ca-n vremurile când șefii PDL se schimbau, numai Mihăilă era om de bază pentru toți. Vorba lui, „poate mă exprim oarecum fără să am un fundament!”.
Stimate domn va citesc articolele de mai bine de 3 ani si uneori mi se pare ca uitati ca sunteti jurnalist si va doriti mai mult sa fiti defetist,. Eu stiu ca jurnalistii trebuie sa fie impartiali nu pro sau contra unui grup de interese. Puteti sa-l acuzati pe Mihaila de ce vreti, dar nu il puteti acuza ca este un corupt sau incompetent, din aceste categorii aveti materie prima in Bacau hard domnului. Fiti impartial pe viitor.
Nu există păreri imparțiale, cu atât mai puțin pe un blog personal.