Ca un bun creștin, Laurențiu Botin face o emisiune specială de Paște. Firește, indiferent de subiect, vorbește de primărie, CET, subvenții, adică numai chestii din Joia Mare. Că nu poate lua lumină, din cauza subvențiilor la CET.
Concurs cu un bătrân nomenclaturist
Se dă poza alăturată. Se cere să indicați cu precizie care dintre cei doi este un fost activist PCR, al treilea în ierarhia băcăuană, fără multă carte, retras la azil, unde-i cântă lăutarii A venit aseară mama și de unde scuipă venin în stânga și-n dreapta.
Se poate lucra cinstit la un patron penal?
Pe scurt, se poate. Important e ce faci tu, ca ziarist, nu ce face el, ca patron. Cazuri concrete sunt gârlă, am să amintesc două: Vântu și Sechelariu. Amândoi au dosare penale mai vechi, cel din urmă e în instanță în două spețe de corupție. Amândurora le merg prost afacerile.
Trădare să fie, pe Martir Horea, dar s-o știm și noi
Sinistrații de pe Martir Horea locuiau într-un bloc deja lovit de două cutremure mari. Valoarea apartamentelor era pe măsură, când le-a bubuit gazul de la subsol și i-a lăsat pe drumuri. Și-au pus avocat, să le reprezinte interesele, care sunt simple: vor apartamente nou-nouțe.
PDL ne bagă Sănătatea pe gât, să ne săturăm
Spitalul Județean Bacău primește, brusc, 50 de miliarde pe lună, în loc de 70, cât dădea Casa de Asigurări până acum. Cică se colectează mai puțini bani. Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, a spus ieri că și în alte județe e criză, și pe la alții se colectează mai puțin, dar bani se taie din […]
Pentru de dimineață
Kristofer zice că modul în care a demisionat Botiș e o premieră. Ionuț Avram a sesizat că activitate lui Adrian Iordache, de la HIT Park, îți cam mută nasul din loc. Pornografia, cauza tuturor bolilor, pe Contrasens. Tudor Cojocaru se bucură că Real Madrin a câștigat Cupa Spaniei. nici Arhi nu suportă Barca. Zoso, despre […]
Amintiri cu unu’ ca Vântu, dar mai prăpădit
Ascultând înregistrarea discuției mafioto-țigănești dintre Vântu și Ghiță, mi-am adus aminte ca, acum un an, am fost într-o situație oarecum similară. Unu’ care vinde intercase m-a amenințat cu moartea – cred că se baza și pe experiența asociatului italian. Altă diferență e că nu s-a lăudat cu alte victime și nici cu morții de prin […]
Politicienii spun lucruri
Prefectul Constantin Scripăț, la Realitatea TV Bacău: Localnicii din zona se gandesc la viitorul copiilor, […], la viitorul apei potabile. Petru Mihăilă, consilier județean, la ședința CJ: Poate mă exprim oarecum fără să am un fundament!


