Statul a reuşit să facă ceea ce au încercat fără succes unele consilii locale de prin ţară: să scoată niscaiva bani în plus de la firmele de cablu, în afara taxelor şi impozitelor pe care le plătesc toate tipurile de firme. Instituţia care va încasa bani de la cablişti şi, indirect, de la populaţia plătitoare de abonamente se numeşte Fondul cinematografic. Acesta este constituit conform Legii nr. 630/2002, în scopul “asigurării mijloacelor financiare necesare dezvoltării activităţii cinematografice şi îndeplinirii atribuţiilor ce revin Centrului Naţional al Cinematografiei”.
Mai nou, Executivul a aprobat Normele metodologice pentru încasarea şi gestionarea contribuţiilor datorate de agenţii economici la Fondul cinematografic. Normele definesc sursele de venituri şi stabilesc modul de calculare, declarare, virare şi încasare a contribuţiilor datorate cinematografiei autohtone de către firme. Istoria taxelor pentru susţinerea cinematografiei nu este nouă, fiind o mai vheche invenţie a lui Sergiu Nicolaescu, senator PSD. El s-a agitat vreme îndelungată să impună o taxă de cinci la sută din cifra de afaceri a cabliştilor, dar nu a reuşit, ideea fiind abandonată după aproape trei ani de lupte prin Parlament.
Aparent, firmele de distribuţie prin cablu au scăpat de plăţile către Fondul cinematografic. Deşi s-a renunţat la taxă, timp de 27 de luni, între octombrie 2000 şi decembrie 2002, a funcţionat o ordonanţă de urgenţă care şi-a produs efectul scontat. Deşi respectiva reglementare a fost anulată prin Legea 630, cabliştii trebuie acum să achite din urmă cîte doi la sută din cifra de afaceri lunară. La un calcul simplu, ţinînd cont de cele trei firme de cablu din Bacău, cu peste 50.000 de abonaţi, şi de valoarea medie de cinci dolari a abonamentului pe care îl achită băcăuanii, populaţia municipiului este obligată să contribuie retroactiv cu peste 108.000 de dolari, adică, la valoarea de acum, peste 3,5 miliarde de lei. Banii urmează să fie administraţi de Consiliul Naţional al Cinematografiei.
Contribuţia băcăuanilor pare să fie destinată atingerii unor scopuri nobile, dar presa centrală a spulberat săptămîna trecută şi această iluzie. Ziarele au publicat lista unora dintre filmele care vor fi realizate din banii plătitorilor de abonamente la cablu. În urma unui concurs, a fost aprobată finanţarea unor filme realizate de cineaşti septuagenari, inclusiv Sergiu Nicolaescu.
Cireaşa de pe tort o reprezintă faptul că statul va finanţa din fondurile cabliştilor şi o viitoare producţie a lui Geo Saizescu, “Păcală se întoarce”. Deocamdată, cinematografia trebuie să se mulţumească doar cu cei peste 108.000 de dolari care vor fi plătiţi de băcăuani. Dar, lucrurile nu par să se oprească aici, mai ales că, de nenumărate ori, Sergiu Nicolaescu şi-a manifestat nemulţumirea că nu poate suprataxa definitiv firmele de cablu: “Nu scapă cabliştii de mine!”. Surse demne de încredere ne-au informat că senatorul-regizor va reuşi să-i oblige pe cablişti să la producţia de filme rom=neşti. Aceleaşi surse arată că, în această perioadă, se negociază obligarea firmelor de distribuţie prin cablu a programelor de televiziune să fie coproducători la filmele care urmează a fi stabilite de către stat, prin CNC. Directorii firmelor de cablu din Bacău nu au dorit să comenteze această posibilitate, aşteptînd confirmarea zvonurilor.
Ziarul de Bacău 12 mai 2003
Lasă un răspuns