Toată lumea zice de jurnaliștii de la News of The World că au făcut abuzuri, că au încălcat legi, culminând cu interceptări de telefoane și manipularea familiilor unor victime. Este, totuși, ceva ce se omite: nu ziariștii au făcut asta. Sau doar o foarte mică parte dintre sutele de angajați și colaboratori. Marea majoritate n-au nicio vină că rămân pe drumuri.
Cine sunt, totuși „jurnaliștii”, despre care se tot pomenește că au făcut grozăvii? Au fost mercenari, colaboratori, firme private, detectivi particulari, indivizi care se ocupau cu interceptări. Implicați au fost și șefii de redacții. Toată această faună se ocupa cu producerea de informații senzaționale sau cu inventarea lor, pe care le livrau ziariștilor, ca să le prelucreze conform meseriei. Sunt convins că vinovații vor fi în continuare descoperiți, din ce în ce mai sus pe scara corporației lui Murdoch.
Există o mare tentație la oamenii cu bani de a intra în viața intimă a oamenilor, pentru a-i manipula. Totul se transformă în bani și interese, chiar și în cazul mogulilor mai mici. Tentația asta a avut-o și Sechelariu, care a creat la etajul VI de la General Proiect o secție specială, cu foști securiști și ofițeri de miliție/poliție.
Scopul era de a produce informații și de a le utiliza în interes personal. Din motive pe care nu le-am aflat, s-a oprit la timp, chiar înainte să accepte interceptarea unor procurori care-l anchetau. Cred că cineva l-a avertizat și s-a speriat. Tentația, însă, a existat.
Dacă ar fi ieșit scandal, ar fi fost vinuvați ziariștii adevărați de la Deșteptarea? Cu siguranță că nu. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, ziariștii lui Seche s-au rărit, iar locul lor a fost luat de niște stafilococi mercenari, cu apucături dubioase.
care sunt aia?