Îl cheamă Florinel Plantos și l-am tot dat afară de pe la Deșteptarea și Ziarul de Bacău. După aia, a scris despre mine niște texte jegoase, susținut fiind de alte creaturi pe care le-am concediat sau descreierați fără calmante luate la vreme.
Cum eu nu dau în judecată sclavi cu pix ori tastatură, caricatura de ziarist a dat de dracu’, în cele din urmă, s-a găsit taman un preot care să-l fugărească:
„Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Geaboc-Bădic Dorin, împotriva pârâtului Planto? Florinel. Obligă pârâtul să achite reclamantului daune morale în sumă de 500 lei. Obligă pârâtul să prezinte scuze publice reclamantului în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, lunar, timp de 3 luni, prin intermediul platformei digitale „facebook”, pe contul său de profil, precum şi în toate grupurile în care a postat materialul „Un preot din Oneşti organizează vânători de morţi”, iar în caz de întârziere, obligarea acestuia la plata de 10 lei/zi cu titlul de daune cominatorii. Conform art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă obligă pârâtul să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 100 lei reprezentând taxa de timbru. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oneşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2016”.
– sursa.
Întâmplător, reclamantul pare chiar soțul Mihaelei Geaboc-Bădic, primărița din Helegiu, care țup la Onești.
PS. Nu aplaud când cineva din presă pierde procese, dar acum să-l ajute cu bani cei din Bacău care s-au folosit de nervii lui slabi ca să mă atace și de la care a învățat să scrie prostii neverificate despre preoți. Ăștia-s ultimii care așteaptă Justiția Divină!
PS 2. Cea mai tare fază a fost cererea instanței: „Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să facă dovada că este ziarist”. Aici, cred că Plantos a avut ceva dificultăți.
Lasă un răspuns