Până la urmă, lui Gigi Becali ar putea să i se tragă pușcăria tot din zona Bacăului. El a fost întors aseară de la aeroport și dus la Parchet, ca să afle că are un dosar de înșelăciune aferent afacerii Avicola Iași. Cu care s-a procopsit prin amicițiile lui din prefrumosul și preainteresantul nostru județ. Citiți un articol din 2008:
Becali a preluat de la Cămară pachetul majoritar de acţiuni de la Avicola Iaşi
„Combinaţiile” lui Gigi Becali cu băcăuanul Florinel Cămară, naşul interlopului Fane Spoitoru, îl aduc pe latifundiar în faţa judecătorilor. O fostă firmă controlată de controversatul Cămară, cumătru cu Dumitru Sechelariu, apropiat al liderilor PSD din Bacău şi partener de afaceri cu teroristul Omar Hayssam, l-a dat în judecată pe Gigi Becali pentru o datorie de peste o sută de mii de euro.
Banii ar reprezenta, conform actelor depuse în instanţă, preţul unui contract de cesiune de creanţă încheiat, la sfârşitul anului 2004, între societatea Koala SRL a lui Florinel Cămară, în prezent falimentară, şi „pârâtul“ George Becali.
Afacerile dintre cei doi miliardari s-au consolidat în urmă cu patru ani de zile, atunci când Gigi Becali a preluat de la firma Koala, controlată de familia lui Florinel Cămară, pachetul majoritar de acţiuni de la Avicola Iaşi. În acelaşi an, aceeaşi societate comercială a băcăuanului îi cedează lui Gigi Becali o creanţă de 3,7 miliarde de lei vechi, bani pe care Avicola Iaşi îi datora firmei lui Cămară.
Potrivit contractului, preţul stipulat în actul de cesiune „a fost achitat integral“. Numai că, doi ani mai târziu, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată pentru Becali. În aprilie 2006, firma lui Cămară „uită“ să plătească o datorie de câteva sute de milioane de lei vechi. În aceste condiţii, împotriva firmei Koala SRL este deschisă procedura de insolvenţă şi este numit imediat un administrator judiciar.
Acesta, analizând documentele falimentarei Koala SRL, constată că în contabilitatea acesteia nu figurează şi suma de
3,7 miliarde de lei, adică exact preţul contractului de cesiune pe care Gigi Becali susţine că l-a plătit lui Florinel Cămară. În aceste condiţii, falita Koala SRL, prin lichidator, l-a chemat în judecată, la Tribunalul Bacău, pe latifundiar solicitând plata a peste 375.000 RON. La aflarea veştii, Gigi Becali a luat foc. Şi-a trimis avocaţii la Bacău şi, în primă fază, a cerut mutarea procesului la Bucureşti, pe motiv de necompetenţă teritorială. Apoi, pe fond, miliardarul Becali spune că a plătit până la ultimul leu banii din contract. „Preţul cesiunii a fost achitat integral.Faptul că reclamantul nu a înregistrat în contabilitatea proprie suma primită nu îmi este imputabilă mie“, susţine pârâtul. Deocamdată, demersul lui Gigi Becali a reuşit doar pe jumătate. Tribunalul Bacău şi-a declinat competenţa în favoarea instanţelor bucureştene. Mai departe, „pârâtul Becali“ trebuie însă să dovedească că a plătit, într-adevăr, suta de mii de euro solicitată în instanţă de lichidatorul firmei controversatului Florinel Cămară.
– sursa: Gandul, 20 aprilie 2008.
– Foto și alte detalii, Pro TV.
Lasă un răspuns