Securitatea l-a instruit prost în arta diversiunii pe Vasile Drăgușanu. În articolul din Ziarul de Bacău de ieri, nea Vasile vorbește despre cum era el turnător la cazanele Șuruburilor și cât de bun e acuma, că are certificat ORNISS, deci poate lucra în continuare cu serviciile.
Ca și cum n-ar fi fost informator al Securității, dovedit de CNSAS – și recunoscut de el – Trustul deloc-informatorului Sechelariu sare să-l apere. Cică e o diversiune de presă că se scrie despre colaborarea lui cu Securitatea.
Păi dacă a colaborat, chiar dacă n-a făcut pe polițistul politic, și a anunțat că vrea să candideze, nu e normal să se scrie despre asta? Statutul de colaborator-informator e o abjecție din CV care o să-l urmărească toată viața. E ca și cum un criminal ar ieși din zece în zece ani și ar vrea să fie primar, dar ar acuza presa de diversiune, dacă amintește de fapta lui mizerabilă.
Una peste alta, e cam neinstruit informatorul nostru, semn că Securitatea n-a terminat cursul de calificare cu domnu’ inginer. Din câte văd, încă se perfecționează. Mai bine-și turna niște cenușă-n cap, era o reacție normală.
De asemenea, e cam de porc să stai șapte-opt ani director la CET și să spui că te-ai simțit prost atâta amar de vreme, și sub Seche, și sub Stava. Dar, vorba aia, dacă-i ordin, cu plăcere, nu?
Și, în final, nu cred că a speriat pe nimeni „candidatura” lui, că știe toată lumea ce scripăț o să fie preferatul lui Berca Mondial.
Pe tema asta, a mai scris Contrasens.
Toate ar fi frumoase daca… Nu mi-e simpatic Dragusanu, dar materialul din Ziarul mi se pare unul propagandistic. Cat a fost sub tutela lui Stavarache, adica la CET, Ziarul nu a suflat nimic, acum a descoperit ca Dagusanu a lucrat cu Secu. Ce e mai grav este ca Ziarul de Bacau nu mai afiseaza commenturile care nu-i convin. Dincolo de Dragusanu, Doamne fereste sa ajunga primar, ce face Ziarul nu e tocmai libertatea presei pe care i trambiteaza. Mai ales ca nu sunt la prima chestie de genul asta. Si atunci ma intreb cine este mai peericulos pentru bacauani: Dragusanu care a colaborat cu Secu fara sa faca politie politica sau cei care sunt in spatele Ziarului de Bacau si manipuleaza opinia publica?
Verdictul de colaborator a fost dat in 2000, Ziarul de Bacau a aparut abia in 2001, deci n-avea cum sa scrie. La vremea aia, alte ziare l-au ferit pe Dragusanu de scandal, atunci a fost manipulare. Acum, vin noi alegeri si e obligatoriu sa fie clare biografiile candidatilor.
Pana la urma, omul a fost colaborator al Securitatii, iar asta nu e o manipulare a presei. Cei care incearca sa mute discutia de la statutul lui de informator fac adevarata manipulare. De fapt, incercari ca ale tale se cheama trolling. Succes pe site-urile Desteptarii, dar nu mai incerca aici, pentru ca ma prind de schema.
Dar, ca sa stii si tu, un ziarist trebuie sa descrie realitatea, indiferent cui ii convine situatia si cui ii dauneaza. Conteaza cine sunt patronii de la Ziarul de Bacau acum sau faptul ca Dragusanu a fost informator al Securitatii inainte de 1989?
Omul nu avea ce cauta in viata publica din punctul meu de vedere. Discutia e alta si stii foarte bine despre ce e vorba. Nu am contestat materialul sau realitatea. Am contestat faptul ca Ziarul de Bacau, care a scris un material bun, cenzureaza anumite commenturi care nu convin stapanilor. Stapani pa care-i stii foarte bine… In alta ordine de idei, Stavarache stia din 2000 ca Dragusanu a lucrat pentru Secu. Dar parca erau prieteni intr-o perioada? Acum e de alta parte a baricadei si au devenit dusmani?
O informatie poate fi corecta doar in cazul cand cel care o scrie foarte repede are si aplecarea spre documentare pentru ca altfel se trasforma in manipulare. Legea 187 a CNSAS a aparut pentru a proteja electoratul de politicienii care au facut politie politica, mai pe inteles, au turnat pe semenii lor afectandu-le libertatea si drepturile cetatenesti. A nu se confunda acestia cu cei care erau obligati sa prezinte rapoarte despre activitatea profesionala la comitetul de parid, conducere sau securitatea din institutia respectiva. Deci, nu puneti in aceiasi oala pe cei care au „turnat instalatii”. Legaturi cu securitatea aveau si cei care au condus tineretul PCR, dar nu poti spune ca au fost colaboratori sau informatori in sensul legii. Cam asa e cu dreptul la informare si cu posibilitatea de manipulare fara documentare…
pin » Deocamdata, avem doar ce zice CNSAS. Nu e cazul sa bagam pana si soimii patriei la relatii cu Secu. Articolul ala e documentat chiar cu musiu Dragusanu, adica mai bine de-atata nu se poate. Sunt mai bune abordarile Trustului Desteptarea, care a zis de manipulare si n-a suflat o vorba despre certificatul de colaborator?
Acum este foarte clar, este foarte complicat…poate intr-un alt mandat..