Am dat ieri știrea despre Cristian Ghingheș (Kristofer), care vrea să candideze la Primăria Bacău și Consiliul Local, ca independent. Din reacțiile de pe Facebook, în afara celor pozitive, am reținut că e nașpa, nu e bine că „mucosul” vrea să fie primar. Să vedem ce puncte tari și puncte slabe are candidatul independent Cristian Ghingheș, care azi face cei 23 de ani, vârsta minimă pentru candidatură.
Puncte slabe:
– a trecut câteva luni printr-un partid, PSD, de unde a demisionat, dar mereu poate fi acuzat că e omul social-democraților. La asta ajută și faptul că se consideră om de stânga;
– vârsta, 23 de ani, i se poate imputa lipsa de experiență în administrație;
– a organizat anul trecut grupul „Băcăuanii vor piste pentru biciclete” și protestele de după „Colectiv”. Rămâne să le explice participanților în ce calitate a făcut-o, activist civic sau activist politic?
– i-a acuzat pe alții pentru cheltuirea banului public, iar acum vrea să ajungă el cu drept de semnătură;
– îndârjirea în a vedea cu orice preț în negru orice fac politicienii care au, așa cum își dorește și el, funcție;
– ideea de primar independent funcțional e o utopie;
– a colaborat, la un moment dat, cu ratați politici, gen Chirilescu și alții;
Puncte tari:
– vârsta, 23 de ani, n-a apucat să facă greșelile altora, poate lua distanță de contracandidați;
– a trecut pe la un partid, știe cu ce se mănâncă, poate a învățat ceva;
– a organizat treaba cu bicicletele și protestele, a demonstrat că are inițiativă și poate cataliza interesele și aspirațiile unor oameni;
– facultatea pe care a urmat-o și masteratul în domeniu l-au ajutat să învețe păsăreasca de la Bruxelles. Poate unii au râs de primarul Romeo Stavarache, dar zilele trecute am aflat că era considerat drept foarte activ, la Bruxelles, la Comitetul Regiunilor Europei, unde a lăsat o impresie bună. Mai puțin, evident, când au apărut problemele sale în justiție. De la Bruxelles se dă ora exactă, asta a știut-o Stavarache, o știe Cosmin Necula, care și-a lansat acolo programul. Pe „Kristofer” îl pasionează subiectele despre strategii, planuri de dezvoltare și, mai ales, cunoaște destul de bine ce pași are de făcut Bacăul pe termen scurt, ca să facă ceva din bugetul UE 2014-2020. În secolul XXI, un primar nu trebuie să știe numai cum se dă cu mătura în oraș, de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta.
Concluziile mele
Eu nu îndemn pe nimeni să voteze într-un fel sau altul, n-am făcut-o niciodată, spun doar să ne uităm la actualul Consiliu Local: un sfert șmecherași de duzină, un sfert imbecili și analfabeți, un sfert trecuți prin ciur și dârmon, un sfert prizonieri ai unor interese oculte. Aproape toți, muți. Un tânăr de 23 de ani poate fi ceva nou și poate fi în scurtă vreme un necesar Gică Contra care nu doar se opune, dar vine cu idei și soluții. Din experiența de până acum, știm că aleșii ce reprezintă partide nu stau prea mult separați, nu mai rămâne nimeni în opoziție, să sune deșteptarea.
Faptul că, de la anunțul candidaturii, e atacat arată în primul rând că nu trece neobservat, apoi că societatea reacționează la ceva nou. Chiar și vocile critice contondente nu fac rău, ci contribuie la construirea profilului candidatului. La urma urmei, trebuie testată și rezistența candidaților, până la alegeri, să nu ne trezim prea târziu cu aleși slabi și nevricoși.
Nu-i dau nici o sansa
Foarte transant articolul.Este un adevar ce ai scris.
Punctele tari, in alta interpretare: 1. Varsta 23 de ani, fara scheleti in dulap dar si fara realizari profesionale notabile.
2. A trecut pe la un partid, dar, pe la cel de care trebuia sa se fereasca. Acel partid a nascut monstri politici care au inceput sistematic distrugerea tarii. Oricum, mai mult de lipit afise nu cred ca a fost lasat sa faca.
3. A organizat treaba cu bicicletele si protestele „colectiv”. „Treaba” a plecat de la Bucuresti, noi ne-am mobilizat pe fb, nu la indemnul lui Ghinghes
4. Faza cu facultatea si Bruxelles. Ah, da. Facultate are si Vanghelie care nu stie sa conjuge verbul „a fi”, iar la Bruxelles poate ajunge oricine, la invitatia unui europarlamentar. Si Ghinghes si Necula au fost invitati pe aceasi lista, la acelasi eveniment. A lasat acolo impresie buna? Inseamna ca ciripeste frumos, daca a invatat limba pasareasca. Noi abia ne chinuim s-o pastram intacta pe cea romaneasca.
In rest, mai are Mos Craciu ceva „tare” in tolba?
Succes!
Rectific „aceeasi lista”
@Cetatean Bacauan, pe comentariul tau nimeni nu l-ar fi putut spune altfel, bobocule, atat de plastic si sincer toto-data. Decat ca e plin de adevar. Cum ai reusit? Spune-ne!