De când sunt în presă (peste 20 de ani), eu n-am văzut atâta revărsare de minciuni sfruntate, cum constat de câteva luni la Elena Udrea Anca Sigartău. Poate la politicieni, dar de la mulți dintre ei n-am pretenții. Dac-o scuturi un pic pe madam Sigartău, cad minciunile din buzunarul ei, ca arginții din conturile lui Pandele, voluntarul ei personal și comisionar.
De când a început festivalul Theaterstock, noi, la Ziarul de Bacău, am tot scris despre minciunile și impostura instalate în fruntea teatrului Bacovia, iar răspunsul de la Sigartău și Pandele au fost noi și noi minciuni și calomnii aruncate în ventilator. Am ajuns să fim acuzați că suntem singurii care scriem, dar am văzut că asta au pățit și alții, la case mai mari, cu Elena Udrea. Nu știu cum, dar mie situațiile îmi par asemănătoare.
Anchetele noastre au culminat cu dezvăluirea conflictului de interese penal, în care Anca Sigartău ar putea să se afle, pentru că și-a dat bani prin intermediul altor entități. Am documentat, am publicat, a ieșit scandal, a preluat, timid, și presa centrală. Reacția actriței-manager nu a fost a unei persoane cinstite acuzate pe nedrept, ci a activat o nouă mașinărie de stuchit otravă în jur. Anca Sigartău a apărut pe unde a putut, ca să explice cât e ea de cinstită, dar fără să spună limpede cum are voie să-și acorde singură bani. Nefiind în posesia unor argumente, a fost nevoită să improvizeze.
Iată o înregistrare de la Antena Stars, făcută după dramoleta cu „demisia” doamnei directoare:
Trec peste obsesia că oricine scrie despre ea e plătit, manevra e numitor comun la ăștia care se tăvălesc în bani publici. Plus de asta, Sigartău poate n-a avut ocazia să cunoască ziariști care să nu-i ceară sau să nu-i accepte vreo șpagă. Zic și eu, ca să-i găsesc o scuză, poate a fost traumatizată de osanalele ce i s-au închinat de-a lungul vremii, începând cu tabloidele din București.
Trei sunt însă mincinile gogonate de interes public rostite de directoare: „Eu am făcut raport financiar și pentru Consiliu, și pentru Primărie, și pentru Ministerul Culturii. În 5 luni am reușit să fac lucruri fără să am un ban. Imediat, imediat în teatru a venit Curtea de Conturi!”
Doamna Sigartău, nu știu pe cine credeți că prostiți, raport financiar nu înseamnă o listă de facturi plătite pusă pe masa consilierlor în timpul ședinței de Consiliu Local. Raport financiar este ceea ce v-au cerut consilierii și încă nu le-ați dat. Dar și Ziarul de Bacău are 3 cereri pe Legea 544/2001 depuse la teatru, două ieșite din termen, și absolut niciun răspuns.
Apoi, „fără să am un ban” e o altă minciună, la ora emisiunii trecuseră deja peste 400.000 de euro prin mânuțele delicate ale dumneavoastră, iar „succesurile” pe care le-ați avut au umplut de comisioane – absolut legale – și buzunarele minunatului domn Pandele, !
A treia mincină sfruntată (spre finalul înregistrării) este cea referitoare la Curtea de Conturi, care, zicea madam la tv, a fost în control „imediat”. Am întrebat oficial la Curtea de Conturi a României dacă e ceva adevăr în afirmația directoarei. Răspunsul, previzibil: nimic nu e adevărat. Curtea de Conturi face controale numai anual, iar Teatrul Bacovia este ordonator terțiar de credite, fiind controlat odată cu Primăria Bacău. Ultimul control s-a terminat pe 30 iulie 2015 și a vizat anul 2014, nicidecum delirul financiar întâmplat în 2015.
Acum, Anca Sigartău are și alte motive să fie supi pe noi, am scris despre procesele care au fost intentate până acum teatrului, pentru posibile țepe pe care le-ar fi încasat diverse entități de prin țară.
În toată avalanșa asta de probleme căzute pe capul competent al doamnei Sigartău, am și o veste bună: până la data de 28 octombrie, DNA, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și Direcția Generală Anticorupție nu deschiseseră dosare pentru cercetarea distinsei persoane sau a cheltuirii banilor Theaterstock.
Stați liniștită, doamnă, culcați-vă pe urechea asta!
Maria a zis
De ce n-o lăsaţi în pace pe doamna Sigartău? De la început aţi şicanat-o şi i-aţi băgat beţe în roate. Dacă a greşit cu ceva, Curtea de conturi, în 2016, o să ia măsurile ce se impun. Până atunci, doamna are prezumţia de nevinovăţie.
Vedem cu toţii că se intâmplă ceea ce se poate întâmpa doar la Bacău, unul inventează roata iar frustraţii băţul.
Vader a zis
@maria.Sigur nu dormeai când ai scris?Fi dragutza si intoarcete la crosetat ca esti depasita de realitatea realitatii(asta ca sa fiu pe acceasi lungime de băț cu tine).
Un anonim a zis
Nu vazusem emisiunea, de fapt, nici nu stiam de existenta acestui post TV. Acum, ca m-am uitat, mi-am facut o parere. Cuconita asta e cam isterica si e mai ceva ca un politician, ca are si „teatrul” in ea. In loc sa raspunda concret la intrebari, paseaza vina in alta parte. Nu spune cum a cheltuit banii, dar vorbeste despre jurnalistul care a avut tupeul sa o intrebe despre asta! Manipulare ieftina, Iar povestea cu vizita Curtii de conturi e gogonata rau si demonstreaza caracterul duduii Anca, si disponibilitatea de a spune minciuni cu usurinta. Pana una-alta, se fac lucruri, nimic de zis, dar pe bani publici, iar duduia ne trateaza cu dispret, ca pe niste somalezi, considerand ca nu trebuia sa-i spuna decat lui Pandelica unde si pe ce s-au dus banii. Eu, unul, inca mai astept scuze pentru concertul lui Al di Meola!
Maria a zis
@Vader. Da, am scris dormind, dar văd că nici tu nu eşti „treaz”!
Vader a zis
@maria.Culcate la loc daca tot ai recunoscut.Cine stie poate o sa te trezesti într-o epocă care ti se va potrivi.
Alex V a zis
Vad ca „Doamna Director” este plina de (posibili) postaci care apar in toate comentariile articolelor online, care spun acelasi lucru (ca nu a furat nimic, ca Bacaul avea nevoie de clutura, ca o sustin, etc), aceeasi idee in texte diferite. Cred ca o parte din banii Theaterstock sunt si acolo 🙂