Am deja un eBook Kindle, dar a apărut varianta eBook Kindle Paperwhite, care imită senzațional hârtia de pe care suntem obișnuiți să citim. Recunosc, m-am deprins mai greu, dar acum parcă n-aș mai da bani pe cărți pe hârtie, mai ales că librăriile online sunt full de cărți electronice, multe gratis.
Care-i avantajul cu un eBook Kindle Paperwhite față de o tabletă obișnuită? Scrisul e cu o imitație de cerneală de tipar (n-am să intru în detalii tehnice, că-s plictisitoare și nici nu le stăpânesc), iar ochiul nu obosește ca în cazul citirii de pe tabletă.
Pe eBook Kindle Paperwhite se pot alege fonturile și mărimea lor, se pot descărca o grămadă de „volume” de pe site-ul Amazon, se pot chiar împrumuta gratis. Pe el se pot depozita peste 1.000 de cărți, chef de citit să ai!
În dimineața asta, am prins un eBook Kindle Paperwhite, la ofertă de Black Friday, pe eMag, cu 399 lei, la preț redus cu 180 de lei. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră!
Lasă un răspuns