Viorica Dăncilă s-a dat ieri cu bicla pe asfaltul Centurii Bacăului, într-o acțiune electorală intens comentată. Așa cum au anunțat organizatorii, Dăncilă a venit în calitate de candidat, iar ziariștii prezenți la eveniment au știut exact ce se întâmplă acolo. Nicio secundă nu s-a gândit cineva că se inaugurează centura.
A fost, evident, o plimbare simbolică, amuzantă, faptul că propaganda anti i s-a suit în cap spune că n-a fost chiar o idee rea.
N-au gustat plimbarea Vioricăi Dăncilă cei care au aplaudat, în primăvară, metrul de „autostradă” al omului de afaceri Ștefan Mandachi (de fapt, și aia a fost tot o acțiune electorală). Ceva confuzie a semănat și o postare de pe pagina candidatei Dăncilă, dar, să fim serioși, marile site-uri de București au obligația să se informeze din surse verificate, iar politicienii nu sunt, mai ales în perioade electorale, cele mai indicate. Cum spuneam, a fost presa acolo, confuziile sunt imposibile.
E la mintea cocoșului să tratezi cu lejeritate evenimentele electorale, să nu le prezinți drept ceea ce nu sunt. La urma urmei, e dreptul fiecărui candidat să-și ducă așa cum crede campania. Relax!
Pe cei care cărora li s-au umflat venele de draci îi întreb un singur lucru: ce e mai bine, să inaugurezi pe bune un metru fals de autostradă sau să inaugurezi simbolic un kilometru real?
Adrian a zis
Fara acel metru si fara înjurăturile produse de acea campanie, Viorica isi facea poze cu copiii din Săucești inca vreo treizeci de ani. Ca fapt divers, centura pnlistilor brașoveni e gata de câțiva ani ..iar prostimea daca tacea, Umbrarescu si acum lucra la tronsoane de autostradă prin Ardeal. Asa ca, mai usor cu pupatul alora ce se lauda ca fac ceva ce trebuia terminat de cel puțin un deceniu.