„Audi A1 1.2 TFSI nou în stare perfectă de funcționare fără nici o problemă mașină condusă de o femeie”. Dacă te joci un pic pe site-urile de vânzări auto, dai mereu peste anunțuri de-astea, în care femeile sunt argumentul suprem. Chiar și când nu scrie și suni la proprietar, afli garantat că „e bună, dom’le, a fost a soacrei mele!”. La vreun dealer care are și second-handuri, ți se servește „a fost condusă numai de nevasta patronului, mașina e în stare excepțională”.
Serios? Crede cineva că asta e o recomandare? E măcar vreo femeie care să considere că o mașină condusă de o femeie e neapărat și garantat în stare excepțională, ofertă unică, nu ratați?
Cele mai zgâriate/șifonate mașini care umblă prin trafic sunt conduse de femei. Nu există autoturisme mai chinuite decât alea conduse de grațioasele doamne și domnișoare, ba subturat, ba supraturat. Dacă vezi în zare un fum negru și gros la curul unui AUDI ori BMW de ultimă generație poți fi sigur că e al unei pițipoance care n-a descoperit decât primele două viteze.
Cele mai multe încurcături în trafic cine altcineva să le facă? E drept, statistica arată că „ele” sunt bune șoferițe, dar în sensul că merg de parcă stau, nu că ar face cine știe ce performanță la volan. Cum să faci accident, dacă mergi ca melcu’?
Marșarier? Parcare? Dezastru! Nici la spălătorii auto nu prea le vezi, dacă n-are grijă soțul/fratele/tata/socrul/angajatul, e bună și apa de ploaie. În jurul unei șoferițe trebuie mereu să robotească alții, ba să verifice uleiul (mașinii), ba să o ducă în service (pe mașină), ba să-i facă asigurarea, să-i achite rovigneta, să-i facă pana, să-i pună cauciucurile de iarnă/vară șamd. Inutil să spun că sunt și excepții, dar știți vorba cu „… confirmă regula”.
Dacă ai o mașină de vânzare și crezi că soacra/nevasta/sora/fiica/mama constituie un argument bun, mai gândește-te, amintește-ți bancul cu mârțoaga dusă la târg. Chiar vrei să-ți faci mașina de râs?
Există însă și cazuri când garantat femeile sunt bune la vândut mașini: dacă-s noi (mașinile) și sexy (doamnele și domnișoarele), în reprezentanțe și saloane auto. Ca-n poză. Vrîmmm!
Argumentul e bun atunci cand clientul tinta este… tot femeie.