Se dă următoarea problemă de aritmetică: dacă birourile Bibliotecii Județene din Bacău sunt deschise circa 8 ore zilnic, câte ore se pot munci în incintă?
La problema asta, managerul Adrian Jicu („Crăcănel”) și 6 subordonați de-ai săi, inclusiv șoferul, au calculat intens și le-a dat „16 ore de persoană”. Drept pentru care, încasează două lefuri pentru norme întregi.
Pe domnul Jicu l-am tot întrebat, a zis că n-are o explicație despre cum muncește 16 ore în 8, după care a dat un comunicat de presă în care zice că ancheta din Ziarul de Bacău minte. Unele dintre argumentele domnului manager sunt lipsa unui „i” (mea culpa!) și dreptul la muncă al oamenilor. După care nu mai recunoaște ce-a spus. Nimic despre aritmetica de bază la care i-am dat extemporal!
Adrian Jicu e disperat – am mai văzut „genii” ca el – și aruncă în jur cu minciuni. Sigur că are voie să muncească oricât, dar să explice cum prestează simultan 8 ore pentru Bibliotecă și 8 pentru Ministerul Culturii. Reamintesc, programul birourilor e de 8 ore pe zi. Despre restul locurilor de muncă ale domnului Jicu nu mai spun, îs curios cum o să explice dacă e plătit de Bibliotecă pentru timpul petrecut ca profesor pe la „Vrănceanu”.
Adrian Jicu mai e supărat pe noi că nu mergem să-i lăudăm șezătorile. Aici, are dreptate, nu mergem, nu-i scoatem meritele în evidență! Ceea ce, totuși, nu invalidează problema de aritmetică pe care domnul manager nu reușește să o rezolve corect.
Lasă un răspuns