
Candidatul peseroist la primăria Bacău, Cristinel Manolache, a dezvăluit, în sfârșit, unde-a dispărut de vreo doi ani. Nu e nicio surpriză, lucrează „pentru Bacău”, proiectul său cu care va ajunge sigur primar, numai așa, de-al naibii, ca să mă invite la cafea în noul lui birou.
Ce deducem din poză, despre misteriosul proiect pentru Bacău al domnului candidat:
– lucrează cu pătura în geam, de teama concurenței care și-ar putea trimite spioni. Pătura seamănă cu materialele textile din trenurile CFR-ului. Sau SNCFR-ului;
– scrie intens, iar pentru asta folosește ca suport o măsuță de machiaj, semn că pătura e pusă în geamul dormitorului;
– scrie cu pixul în dreapta și cu degetele de la stânga rășchirate balzacian; pixul pare armat corespunzător; pasta pare să aibă cerneală;
– scrie la costum, din respect „pentru Bacău”;
– e mereu pregătit să fie chemat la depunerea jurământului de primar, pentru asta ține aproape aifonul. Nu se observă prea bine din poză, dar îl ține grijuliu într-o husă, ceva;
– nu are ceas military, cum m-aș fi așteptat, dar nici ROLEEX sau PARTER PHILIPPE;
– lucrează la programul pentru Bacău de puțin timp, e abia la prima pagină, chiar acum scrie titlul. Sigur e un titlu inspirat, se vede pe fața candidatului. Calm, nu ne panicăm încă, doar Balzac nu avea complexul foii goale. Din punctul ăsta de vedere, Cristinel Manolache e proustian (de la Marcel Proust, precizez, să nu mă trezesc cu alt proces inteligent);
– măsuța de machiaj e lună, deci Manolache face curat „pentru Bacău”.
Abia aștept primul volum!
Lasă un răspuns