Primăria Bacău și-a uitat de ceva vreme atribuțiile de bază, curățenia, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, asigurarea unui trafic fluent și sigur, susținerea mediului de afaceri, realizarea unor investiții care să contribuie la bunăstarea locuitorilor, cheltuirea cu chibzuință a fondurilor publice.
Și vin alegerile. În mod firesc, primarul în funcție a plecat cu prima șansă. Nu de acum, ci din 2020, când a fost numit din funcție de personaje care acum vor să-i asigure al doilea mandat. Mulțumit de bănetul primit drept chirie, „Grupul de la SIF” pare să-l vrea din nou pe Vizi, chit că orașul e devastat după patru ani de incompetență absolută.
Se poate sau nu mai bine? Eu cred că se poate, deși e foarte greu. Din ce observ, contracandidații lui Vizi se poartă cu mănuși, o strategie care nu poate fi câștigătoare. Dacă ești un politician mignon, dornic doar să intri în Consiliul Local, ca să-ți tranzacționezi votul, calea e să nu te cerți prea tare cu edilul în funcție, dar dacă vrei cu adevărat să câștigi alegrile trebuie să spui adevărul despre Viziteu. Iar asta înseamnă să faci o campanie negativă.
Noi, la Ziarul de Bacău, am spus adevărul despre Mincinosul Mincinoșilor și ne-am ales cu două procese. Acum, e și rândul politicienilor să-i scuipe în față incompetența, angajările penale, favorizarea membrilor USR, contractele de consultanță date pe ochi frumoși, asfaltările „la caiet”, reaua-credință în cheltuirea banilor publici, folosirea la partid a angajaților din primărie (metoda Dragnea), minciunile instituționalizate, ratarea integrală a promisiunilor din 2020, ratarea integrală a fondurilor europene și PNRR, dosarele de la DNA (într-unul e suspect) șamd.
Pentru mine, cine face doar campanie „pozitivă”, cu critici evazive, are blat cu Mincinosul și caută de fapt să-și asigure o ușă deschisă spre biroul baronului USR. Din ce am observat, până acum candidează pe bune doar Ivancea și Ghingheș, dar campania nici n-a început bine, mai e timp.
Hai, curaj, spuneți adevărul! Nu mințiți, nu fiți blatiști!
Lasă un răspuns