Și a fost întâlnirea* Divanului cu Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău. Bloggerii cei mai importanți din Bacău au avut în față un politician venit cu tolba de subiecte plină: politică, sport, cultură, turism, religie, gastronomie. Colegii** mei au vorbit pe larg despre toate, eu am să mă refer la parcela mea.
Mai întâi, știe exact care sunt domeniile pe care poate fi atacat într-o campanie electorală. A fost viceprimar pe vremea lui Seche, iar cu asta i se vor scoate ochii mult și bine de-acum înainte. Nu se vede în alt partid decât PSD, deși s-a tot zvonit, ba de PDL, ba de PNL.
Se consideră norocos, pentru că nu și-a propus să iasă la pensie din politică. Poate de acolo vine și timpul alocat familiei: nu e genul care să-și sacrifice viața personală, iar munca politică se rezumă la strictul necesar. Și nu e puțin nici asta, pentru că e vicepreședinte la PSD, deci e ceva de treabă.
Alegerile următoare? Mai e până atunci, PSD e number one, PDL o să-și mai revină din cădere, în județ. În municipiul Bacău, nucleul dur de simpatie liberală ajută din start orice candidat la Primărie: „PNL poate să doarmă, tot ia zece la sută”.
Benea consideră că liderii politici băcăuani au relații prea personale cu televiziunile, peisajul public este văduvit de polemicile dintre politicieni, iar asta se vede foarte bine în campaniile electorale. Mai nou, chiar senatorul Gabriel Berca apare singur la televizor, unde i se ridică mingi la fileu.
”Telefoanele în direct sunt o prostie”, crede Benea. Ca invitat, te scot din ritm, practic ți se pune pumnul în gură. Orice descreierat intră în direct și poate spune orice despre tine.
Mă opresc aici, am aflat cifrele lui Benea: 35-60-40. Adică 35 de ani, 60% politică&administrație, 40% viață personală.
* Divanul cu VIP este un eveniment al Divanului Ad-Blog, asociația bloggerilor din Bacău.
** Au mai scris:
- Divanul Ad-Blog, la o pizza cu Dragos Benea.
- Dragos Benea la Divanul VIP.
- Dragoş Benea, între tangoul argentinian şi sforile din politică.
- Divanul VIP: Întâlnirea cu Dragoș Benea. Omul, Dragoș Benea.
- De vorba cu Dragos Benea, Presedintele Consiliului Judetean Bacau.
- Intalnire la Divan: sefu’ de la Judetean.
- Ce citeste, ce vizioneaza si pe unde se plimba un presedinte de Consiliu Judetean – Despre ce sa discuti la prima intilnire cu Dragos Benea.
- Dragos Benea in Divan.
- Divanul VIP – Dragos Benea.
La întâlnire, a asistat și Cătălin Dociu, administratorul public al județului (al doilea din stânga). O să stăm și cu el de vorbă. 😀



Mai candideaza sau n-a zis nimic?
Ce zice? Se ridica PDL la loc? Asta mi-e greu sa o mai cred, poate daca fura alegerile sau voteaza numai stranierii.
N-a filmat nimeni? ar fi interesant de vazut
@mano: Intalnirile astea nu se filmeaza.
A fost o seara foarte agreabila. Multumesc pentru invitatie.
@Dragos Benea: La fel de agreabil a fost si pentru bloggeri, multumim de participare. 😀