Dacă tot e săptămâna „Cuza”, am căutat proverbe românești despre cinste. Să văd câtă înțelepciune a adunat românu’ despre această calitate umană. Am sperat că voi găsi măcar ceva de valoarea proverbelor despre șmecherie și hoție.
Ceva echivalent cu „O mână spală pe alta”, „Corb la corb nu scoate ochii”.
Aș! Bătrânii din vechime, înțelepții neamului nostru, au admirat infinit hoții, haiducii (o specie de hoț idolatrizată de-a dreptul), munca („Leneșul mai mult aleargă”), nepăsarea („Apa trece, pietrele rămân”), beția etc.
Despre cinste n-am găsit decât niște platitudini puține și naive de te doare mintea („Cinstea cântărește mai mult decât banul”). Singura vorbă expresivă despre onestitate arată limitele românului: „Cinstit, lăutărește!”. Cinstit? Lăutărește?!
Cam aici e nivelul de aspirații. Poate de aia și biserica l-a canonizat pe Sfântul Copiilor din Flori, Ștefan cel Mare, dar a uitat să-l desemneze pe Cuza drept Sfântul Metrologiei.
Romanul e mai fascinat de talhari decat de onorabilitate.
Eu cred ca romanul nu a avut timpul necesar pentru a aprecia onoarea.