Prima ciudățenie este că Laszlo Tokes a primit Ordinul Steaua României pentru meritele de la Revoluție, iar ăștia vor să i-o retragă pentru că se comportă în continuare ca un soldat disciplinat. Peste asta, meritele din trecut ale unui om nu pot fi șterse ulterior de activitatea politică ori de altă natură. Să „retragem” și Revoluția de la Timișoara, s-o declarăm caducă.
A doua, că deși nu dă doi bani pe România, și-a trimis avocatul să-i susțină cauza, în ședința Consiliului de Onoare al Ordinului. La ce-i mai trebuie Steaua, dacă tot îl înțeapă la neuron?
A treia, că din Ordin face parte Gabriela Vrânceanu Firea, băcăuanca noastră pandelizată. N-am nimic împotriva ei, dar parcă nu e de nivelul unui Tokes, eu nu știu să se fi remarcat nici măcar pe vreun „teatru de război”, cu microfon și vestă antiglonț de paradă. Simpla activitate de jurnalist și crainic tv nu te califică în Liga Stelelor.
Nu mai spun că susținerea obedientă față de Voiculescu seamănă cu slugărnicia față de un securist penal. Dar stai, că a fost la Voiculescu după 2000, când a primit Steaua României, să i-o retragem și ei, dacă tot ne-apucăm de treabă!
Și tot așa…
– foto Romania liberă.
Lasă un răspuns