Ultima instanță posibilă a respins recursurile Parchetului și inculpaților, în dosarul bacalaureatului. Așa că Laurențiu Neghină, primarul din Onești, își păstrează cele „opt luni cu suspendare”. Și atât. Alegeri anticipate nu vor fi, pentru că nu e cazul să fie suspendat din funcție, chiar dacă ar fi, Neghină ar câștiga în instanță contestația și s-ar întoarce la Primărie.
Legal, fapta s-a produs înaintea preluării funcției, deci nu-i motiv de suspendare. În plus, sentința la prima instanță s-a dat înaintea alegerilor locale, așa că oneștenii au votat în cunoștință de cauză, ce rost are să-i mai întrebi o dată, după nici un an și jumătate, dacă-l vor pe Laurențiu Neghină? Îl vor, abia l-au ales!
La Prăjești, aceeași situație cu primarul Eugen Antica, numai că „suspendarea” lui s-ar putea să se transforme în „executare”, dacă i se concretizează celelalte dosare pe care le are.
O hotarare a ICCj sau a Curtii Constitutionale, NU INSEMNA MODIFICARE UNEI LEGI.
Dl.Neghina poate contesta in cadrul contenciosului administrativ, cu sanse %, sa castige.
Judecatorul aplica O LEGE si nu o hotarare judecatoreasca.
Dl.Cosmanca a facut in 2001, legea care spune ca NUMAI daca este condamnat cu EXECUTARE,duce evident la pierderea mandatului.
De aceea, il sfatuiesc sa conteste ordinul prefectului, si ca castiga sigur.
Evident ca legea lui Cosmanca este deficitara, ca si alte multe prevederi{numai primarul stabileste ordinea de zi si alte prevederi, de care a profitat fostul primar-smecher}, dar stricto-sensu, el poate sa-si duca mandatul mai departe,asta e cert.
In mod categoric,ordinul de suspendare este nelegal.
Legea e una,hotararea judecatoreasca este alta.
Poate sa ramana primar DACA contesta masura luata.
Ma ofer gratuit sa-l consilieez. Sanse %.
Indiferent de situatie, nu mai vreau un primar”smecher” de tip Lemnaru.