Un judecător din România, Stan Mustață, e bănuit cu dovezi solide că împărțea dreptatea așa cum împart doctorii sănătatea prin spitale, în funcție de grosimea plicului din halat / robă. Magistratul care a decis arestarea infamului a spus în motivare că faptele de corupţie ale lui Mustață sunt „cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta”.
Presa centrală afirmă că «la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie (PNA) se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui».
Despre „bieții” Meme Stoica și Dan Voiculescu a urlat toată media, există prin stenograme și suma care i s-a cerut stelistului, 30.000 de lei. Aici trebuie să ni se aprindă beculețele, pentru că mercurialul e teribil de jos. Citiți și cum se discutau tranzacțiile.
Justiția în România e liberă doar în sensul că n-ai ce le face magistraților care vând sentințe, sunt inamovibili. Doar, din când în când, mai e câte unul dat în vileag după ce supără tare de tot procurorii cu dosare grele, ce musai trebuie scoase la liman.
Dimensiunile fenomenului infracțional din Justiție sunt o mare necunoscută, în directă legătură cu victimele magistraților corupți. Despre Stan Mustață, se știe din 2005, dar a fost legat pentru fapte mult mai recente. Ce se întâmplă cu oamenii care au murit cu Dreptatea în mână, dar n-au avut bani s-o cumpere în tot acest răstimp? Zecile, sutele de sentințe date de un judecător corupt cine le mai desface, cine mai are vreme să repare decizii care au produs deja infinit de multe efecte?
De-aia spun, să nu idealizăm actul de justiție românesc, sunt prea multe cazuri de dosare începute și finalizate suspect. Opinia publică e pe deplin conștientă de fenomen, dar se bucură în fața televizorului, în funcție de simpatii și antipatii. „Ai văzut ce i-au făcut lu’ ăla? L-au luat cu mascații!”
Lasă un răspuns