Fiecare leu cheltuit sau cerut de la bugetul local e însoțit de aplauze dublate de huiduieli, fluierături, înjurături, după gustul fiecăruia. În trecut, cui îi plăcea genul piți-playback mergea la Romanian Top Hits și aplauda, era mulțumit că primăria a dat bani să se distreze. Inamicii susțineau că, dimpotrivă, banii s-au risipit pe prost gust și nonvaloare.
Zilele Bacăului și Hramul Bacăului sunt două sărbători de care se râde mult în mediul snobo-cultural al urbei. Că-s cu mici, bere, râgâituri, fum și muzică de consumație. Deși tare-s buni cu muștar!
Zilele astea, se organizează Theaterstock, festival plătit cu sute de mii de euro și pregătit cu mult săpun de spălat creiere. Pe de o parte, avem entuziaștii a ceea ce consideră că e cultură. Dar ce e cultura? Unii au râs de spectatorii care au dansat crezând că Țăndărică prestează manele. Păi dacă suna ca niște manele, nu era să să valseze oamenii ăia!? O manea din gura lui Domingo rămâne o manea, dar snobilimea o va considera artă pură. Prin urmare, indiferent ce se joacă, fanii Theaterstock sunt mulțumiți că s-au cheltuit bani publici pentru ceva ce le place și e la nivelul lor de înțelegere, care poate fi mai sus sau mai jos.
Pe de altă parte, avem criticii turbați care nu se pot uita la un spectacol fără să plângă de mila „bănuțului public”. După mintea lor, un spectacol finanțat de la buget e neapărat prost pur și simplu, trebuie demolat, la fel ca tot festivalul. De-al naibii!
Când vine vorba de bani și cultură, suntem cu toții ipocriți, ce ne place e bun, quality, merită banii. În schimb, ce nu ne place e risipă. Cultura e o noțiune prea abstractă ca să nu vrem s-o pipăim neîncrezători. Vine X vedetă, ne spune că în perfuzie e cultură, ni se pare că e cultură, ne-o băgăm în venă.
Problema e când ne dispar cu totul spiritul critic, realismul și înțelegerea că nu suntem, fiecare în parte, buricul pământului. Criticăm intoleranți nivelul și felul în care se distrează „inculții”, amatorii de manele, dar nu ne dăm seama ce zgomotoși și penibili suntem când nu acceptăm simplul fapt că gusturile și culorile nu se discută, chiar când sunt proaste.
După sălile pline și succesul „Boeing, Boeing”, Theaterstock se dovedește un eveniment cultural pentru mase, nu elite. Ceea ce e foarte bine, pentru că un festival destinat elitelor s-ar ține cu sălile goale, în Bacău.
Cine a avut voința să meargă la Bulandra, știe că nu s-au risipit banii mai mult ca la o asfaltare pe hârtie.
@Mălinescu Marius: Da, dar cine pune virgulă între subiect și predicat s-ar putea să se fi dus degeaba.
@Florin Popescu
😀
Comentariul lui Mălinescu Marius e esența articolului de mai sus. Culmea e că e posibil să nu fi înțeles nimic ‘telectualul, să fi fost observația prea fină pentru el.
@Cititor: La tăț ni-i greu! 🙂 Unii mai și greșim, nu pică cerul.