Independența e o chestie frumoasă, pe care în realitate n-o cunoaște nimeni. O iluzie. Ca stat, România s-a făcut independentă din vorbe, dar n-a folosit nimănui până când statutul n-a fost recunoscut de marile puteri. Păi ce fel de independență e asta, dacă ceri voie? Inutil să amintesc despre pleiada de mari domnitori care au rămas pe scaune strict atâta vreme cât și-au plătit birurile.
Țările nu pot fi independente, oamenii cu atât mai puțin, fie ei și pustnici. Și dacă nu există om independent, cum ar putea fi Justiția? România pierde la CEDO proces după proces, nu din cauză că judecătorii n-ar fi independenți, ci pentru că au balanța stricată, mintea lor judecă strâmb. Cauzele sunt multe, dar în ansamblu sistemul juridic românesc desconsideră omul, îl tratează ca pe o muscă sâcâitoare.
Zilele astea, avem scandal în politică, ba cu procurorii băsiști, ba cu obedienți față de alți politicieni. Oamenii simpli se uită ca la desene animate, ei au parte doar de incapabili, în Justiție. Am scris câte ceva și în ziarul de azi.
Lasă un răspuns