
Ca să nu pară nici prost, nici târfă, Teatrul Bacovia a ales să se împiedice în fața creditorilor. Pe 10 februarie, la primul termen, instituția publică a acceptat să dea 133.000 de euro Asociației Muze Colorate. Adică, zău, mai transparent de-atât ce poate fi!?
Deja, DNA a cerut tot felul de acte de la teatru și primărie, nu vreau să sucesc cuțitul în rană, dar cum să accepți facturi buluc din decembrie, pentru servicii din august? Adică e cineva care nu-și imaginează că e posibil să se fi înțeles înaintea medierii? Pe bune, vorbim de 258.000 de euro peste banii dați inițial de Consiliul Local! Unde s-a mai văzut ca un eveniment să se scumpească, la 4-5 luni după ce s-a terminat?
În ritmul ăsta, ediția 2015 a Theaterstock o să ne coste cât deschiderea unei olimpiade.
Acum se pot face chiar si niste arestari ca deja e groasa rau.