Cine se iubește se tachinează, din când în când.
Fiscul îl "deranjează" pe un rege al asfaltului pentru 3 milioane de euro. Dorinel Umbrărescu: "La cei care au treaba rezolvată nu se duc. De mine le place"
Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cunoscut drept unul dintre "regii asfaltului" din România, are probleme cu Fiscul. Instituţia statului consideră că el ar fi încercat să scape de plata unor accize la carburanţi, comercializându-i fără a avea atestatul impus de lege.
"În octombrie 2010, firmele Tehnostrade şi Speed UMB, deţinute de domnul Umbrărescu, au fuzionat. Speed UMB avea atestat pentru a comercializa en detail produse energetice, dar Tehnostrade nu. Cu toate acestea, firma Tehnostrade a comercializat astfel de produse, ceea ce încalcă normele în vigoare", au declarat pentru gândul surse din ministerul Finanţelor.
"Drept urmare s-a constat, pentru confiscare, suma totală de aproape 12 milioane de lei (2,85 mil. euro, n.r.), la cele două staţii, din Bacău şi din Vrancea", au adăugat ele. Amenda acordată a fost de 40.000 de lei în total, câte 20.000 de lei pentru fiecare staţie.
"N-are nicio treabă, domn’le. Nicio treabă. În octombrie a avut loc fuziunea. S-a înfiinţat firma nouă, care a preluat toate drepturile şi responsabilităţile. Ce spune legea? Că e nevoie (atestatul, n.r.) pentru firmele nou înfiinţate, nu pentru cele absorbite sau din urma fuziunilor. Deci care e problema?", ne-a declarat Umbrărescu, situat pe locul al 12-lea în topul celor mai bogaţi români, cu o avere estimată de Forbes la 380-400 de milioane de euro.
Întrebat de ce crede că este controlat de Fisc, patronul Tehnostrade, una dintre cele mai mari companii de construcţii, specializată pe infrastructură rutieră, din România, a declarat: "Le place de mine. De asta stau de un an în controale. La cei care au treaba rezolvată nu se duc. De mine le place".
Omul de afaceri, care, după cum gândul a scris recent, deţine cel mai important grup de firme din Moldova (după cifra de afaceri), a precizat că va da în judecată Fiscul şi că va câştiga, mai mult decât sigur. "Normal că îi dau în judecată. Mă duc în instanţă şi nu vor câştiga. Păi..domnu’..eu am patru avocaţi, pe care îi plătesc lună de lună. Păi să stea ei degeaba? Să nu muncească ei?", ne-a declarat el.
Patronul Tehnostrade s-a declarat uimit şi de faptul că Fiscul "nici măcar nu a calculat penalizări sau ceva", ci "a pus toată suma, adică toată benzina şi motorina pe care am cumpărat-o, adică vreo 11 milioane de lei".
– integral, în Gândul.
Lasă un răspuns