Joi, începe un festival de jazz, în Bacău, e organizat de Teatrul Bacovia, că, vorba aia, ce altă treabă are un teatru public decât să facă festivaluri de muzică?! Una peste alta, orice eveniment de genul ăsta e binevenit, indiferent cine-l organizează, mai ales că e anunțat și Al Di Meola, nu e o șușă.
În fine, Anca Sigartău, directoarea teatrului, a cerut pentru asta 200.000 de lei de la Consiliul Local. Ședința are loc mâine, însă duduia și-a pregătit terenul de la ședința trecută, când le-a trântit consilierilor un așa-zis raport financiar pentru Theaterstock, ca să le scoată ochii și să nu mai murmure contra Zeiței Culturii și a Tabloidelor.
Se pare însă că Sigartău nu mai vrea scandal, așa că proiectul de hotărâre are și ceva detalii referitoare la cheltuieli, ceea ce nu s-a întâmplat la Theaterstock. În plus, Sigartău a dat scris (vezi facsimil) că teatrul are capacitatea de a gestiona un eveniment ca festivalul de jazz. Teoretic, asta înseamnă că nu se vor mai „circula” banii publici printr-un ong, sub pretextul penibil că teatrul nu are oameni, ca în cazul amintitului Theaterstock.
Vom vedea cum va fi, e de interes și de unde și prin ce conturi se vor circula cei 70.000 de lei promiși ca sponsorizări. Vom vedea, mai ales că încă n-am aflat ce s-a întâmplat cu banii Theaterstock și ai Zilelor Bacăului, dar n-au intrat zilele în sac.
Una peste alta, Anca Sigartău nu pare să fi venit în Bacău pentru teatru, ci ca să probeze Pandele mulgătoarea automată pentru vacile nemulse. Despre implicațiile penale ale festivalului din vară, nu mai zic acum, urmează să ne lămurim și cu ele, ca și cu datoriile după Theaterstock.
PS. Teatrul Bacovia n-a dat niciun comunicat pe tema asta, semn că Sigartău e supi în continuare, iar Teatrul Bacovia e muls în privat. Sper că motanii ei sunt bine. Toți.
PPS. Se pare că în cireada de nemulse a intrat și Teatrul de Vară, de unde fac rectificarea că Teatrul Bacovia are tot dreptul să organizeze spectacole care nu țin de un teatru, dar și că Pandele e pe val.


#banipublici se întoarce. Oricum, promovarea e varză, iar evenimentul e făcut pe genunchi. De ce mereu cere finanțare de la CL în ajunul debutului evenimentelor pe care le organizează? Cumva ca să pună Consiliul Local în fața faptului împlinit?
@Cristian Ghinghes: E strategie. Consilierii locali, dacă-i iei repede, se pierd. Plus că majoritatea îs spălați pe creiere, le e teamă să nu pară inculți dacă fac scandal. Și nici nu înțeleg conceptele. Una e cultura, alta e respectarea legii, cele două pot merge împreună, nu-s antonime.