A stârnit ceva furie o postare de pe Facebook preluată în Ziarul de Bacău, în care este vorba despre șoseaua de centură. Partea politică nu o comentez, noi preluăm declarații de la toți politicienii locali importanți, avem știri de la toate partidele.
Faptele însă ar trebui să fie simplu de pus în cronologie și greu de contestat, ca 1+1=2. Campania electorală nu ar trebui să distorsioneze rezultatul și nici să lase loc de „parcă”.
Deci, ce zice Benea (pe scurt):
1. În 2004, PSD a prins proiectul șoselei de centură a Bacăului pe finanțare cu Banca Mondială. Între 2005 și 2012, miniștrii DOBRE, BERCEANU, BOAGIU, ORBAN ȘI FENECHIU, TOȚI LIBERALI, fie au “inaugurat” centura, fie au scos proiectul de pe lista de finanțare cu BM.
2. În aprilie 2013, același PSD, în timpul guvernării Victor Ponta (ministru Dan Șova), a lansat – prin CNADNR – licitația pentru execuția acestui obiectiv de infrastructură.
3. La 1 aprilie 2015, PREMIERUL VICTOR PONTA, ALĂTURI DE CONDUCEREA CNADNR DE LA ACEA DATA, A SEMNAT CONTRACTUL DE EXECUȚIE a șoselei de centură, la Consiliul Județean Bacău.
5. În mai 2016, am participat alături de ministrul Transporturilor, Dan Costescu, la inaugurarea lucrărilor de construcție a șoselei de centură
6. PROBLEMA FINANȚĂRII LUCRARILOR LA ȘOSEAUA DE CENTURĂ NU S-A PUS NICIODATĂ, începând din 2013 sursele fiind asigurate, in pofida afirmațiilor lipsite de fundament făcute de diverși băcăuani.
După cum se vede pe blog, Ponta mi-e teribil de antipatic, dar faptul că în vremea când era el premier s-au deblocat procedurile nu poate fi negat și nici nu-i musai să-l placi pentru asta, e suficient să nu contești aiurea o cronologie.
Legat de finanțarea centurii, eu am mai zis, nu poți începe o licitație, fără să ai prinsă lucrarea în buget. Că e cu fonduri de la stat, că e cu bani de la UE nu contează, altor orașe li s-au făcut stadioane, aeroporturi.
Să atribui toate meritele pentru centura care nici măcar nu e gata tehnocraților din actualul Guvern – care altfel are multe buline roșii – e o mistificare a realității, important e cine începe o lucrare, nu cine semnează ordinele de plată de pe parcurs.
Actualul guvern va putea fi lăudat sau criticat pentru stadiul lucrărilor și calitatea acestora. Sau pentru decontarea banilor de la Uniunea Europeană, că nu e treabă ușoară.
S-au mai inaugurat lucrările de la centură, deși nici licitație nu era făcută? Hahaha, da! Să ne amintim cum a zis Tăriceanu că lucrările au început deja și cum „reconfirma” Leonard Orban, în 2008? Sau cum o începeau Berca și Boagiu, în 2011?
Negarea faptelor n-am înțeles-o niciodată, oricât de partizan ai fi. Se cheamă propagandă.
Dar se pare că e un fenomen pe scară largă, se poartă în campaniile electorale. Există și un site, care cu asta se ocupă, demontarea minciunilor.
Factual este primul site de fact-checking din România.
Cristian Ghinghes a zis
Uite ceva „Factual”: 26 de ani de conducere PSD-ista in judet si inca nu avem centura si nici aeroport modernizat, in timp ce alte judete din imprejurimi au reusit aceste lucruri pe fonduri UE.
Florin Popescu a zis
Ceea ce nu are legătură cu faptele despre care am scris, ci cu orice altceva. Nici in trecut, nici in prezent, nici in viitor, nu candidez la nimic, imi permit luxul de a nu ignora faptele si de a nu face istorie contrafactuala.
david a zis
@Cristian Ghinghes: Din 1990, acesti comunisti,fesenisti,pesedisti au fost preocupati doar de propriile averi,cum sa le obtina fara munca.
adrian a zis
In mandatul domnului Benea, Romania a intrat in UE si NATO!