Antisemitismul poate lua multe forme, iar presa e plină de tot felul de furii, accese și excese pseudo-istorice și fals-intelectuale. Mai demult, am găsit în Revista Ateneu un exemplu de antisemitism, în care era apreciată teza lui Eminescu despre „evreul util” și „evreii inutili”, adică să plece 99 la sută dintre ei (elementele parazitare), dar să rămână elementele productive.
Autoarea din Revista Ateneu aprecia că antisemitismul românesc a avut întotdeauna o bază economică, nicidecum religioasă. În plus, gândirea eminesciană și ideologia legionară se întâlnesc pe terenul luptei pentru păstrarea identității naționale. Este adus în sprijin chiar Corneliu Zelea Codreanu, care zicea că evreii nu sunt persecutați pentru cultul lor, o dovadă fiind chiar existența sinagogilor.
Vă vine să credeți că asemenea texte se pot publica în România? Păi să credeți, că alte creiere spălate practică un fel de antisemitism în serie, cu texte de un nivel intelectual la genunchiul broaștei și osanale închinate românilor „adevărați”.
Când va fi interzis „antisemitul“ Mihai Eminescu?!, întreabă retoric ziarul Adevărul, în secțiunea de Bacău. Autorul vede ca ridicolă recunoașterea publică și interzicerea antisemitismului unor oameni ca Mihai Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Iorga, Ioan Slavici, Octavian Goga, Tudor Arghezi, „mari oameni au pus umărul la edificarea statului român şi a conştiinţei naţionale”.
«De ce le-a fost teamă că românii ar putea deveni antisemţi? Holocaustul este recunoscut, se plătesc despăgubiri, discriminarea este, totuşi, la cel mai scăzut nivel din Estul Europei, extremiştii din România sunt doar mici grupuri marginale, penibile prin acţiune şi ideile vehiculate. Legea, numită şi „antilegionară“, apare ca o declaraţie de război la adresa identităţii şi culturii poporului român, nu una făcută de evrei, ci îndreptată împotriva lor şi a românilor, care se vor poziţiona, tot mai mult, în tabere adverse, reamintidu-şi reciproc greşelile trecutului», mai afirmă autorul textului.
„Corneliu Vadim Tudor era magnific, fermecător, sensibil şi avea tot ce-şi doreşte o femeie de la un bărbat“, afirmă fostul deputat PRM Angela Bogea este o altă producție menită să laude un personaj profund antisemit, publicat în același ziar, de același individ. Nu avem aici propagandă antisemită directă, dar putem observa cum sunt redate cu voluptate osanale închinate unui gunoi românesc, recunoscut pentru propagada antisemită din „România Mare”.
La puține zile, două, același autor a găsit și adevăratul dușman al poporului: un evreu. Cum altfel?
Biografia lui Mihail Roller, principalul falsificator al istoriei româneşti. Cum a sfârşit infamul lider bolşevic al Secţiei Propagandă şi Agitaţie. „Mihail Roller (1908-1958), istoric evreu de origine română, născut în Buhuşi, este considerat astăzi unul dintre principalii ideologi ai stalinismului în România”.
A fost Roler ce scrie acolo? Probabil că da, însă înșiruirea asta de opinii de foarte-dreapta și acuze la adresa unui evreu creează imaginea unei societăți a evreilor „răi” și a românilor „buni”, patrioți, ctitori ai conștiinței naționale.
Antisemitismul este un pericol permanent, oricând se pot găsi spălați pe creier și fără ferestre la mansardă care, în numele „patriotismului”, să găsească tot mai simpatică ideologia nazistă.
- sursă foto.
Adrian Berescu a zis
Nu el e de vina, el doar scrie ce-i dicteaza vocile