Îmi plac, mereu i-am felicitat pe organizatori, sunt ocazii să ne mai vedem între noi, că nu ne mai recunoaștem după scris, de-o vreme. Pe timpuri, se făceau cupe la pescuit și fotbal, acum, avem și bowling, biliard, poker, tir, karting. Super!
Ce facem însă cu întâlnirile oficiale, organizate de politicieni? Nu sunt un sclifosit, dar la evenimentele politice vreau să fiu invitat alături de ziariști și bloggeri care scriu pe domeniu. Să fie relevanți, indiferent de la ce ziar ori televiziune provin. Nu contează nici dacă-s din Divan ori din alte grupări, important e să scrie și să priceapă ceea ce aud. Simetric, nu m-aș duce la întâlniri pe domenii care-mi sunt străine ori mă depășesc.
La un eveniment de pe 1 Iunie, nu mă supăr dacă nu-s invitat, mi se pare firesc să se ducă ultra-tinerii, copiii care au un site ori un blog. Dacă e pe politic, sunt de părere că bloggerii invitați trebuie să se descurce câteva ore fără pamperși de rezervă. Adică să fie de peste 16-17 ani și să aibă preocupări adevate intențiilor organizatorului, ca să nu fie luați drept pișcotari.
În Bacău, există câteva zeci de jurnaliști și bloggeri. Jurnaliștii sunt grupați pe domenii în redacțiile unde activează. Bloggerii sunt și ei pe domenii, pe nișe, pe… fiecare cu aia a mă-sii. Ce rost are să-i chemi gloată la o întâlnire sau un eveniment, din moment ce nu știi nimic despre ei?
Lasă un răspuns