Îl cunosc de când era deputat PDSR, în perioada 1992-1996. Un om de treabă, săritor, discret, un pic aerian, dar cunoscător în amănunt al județului. Inginer agronom – cu doctorat – autor de poezii publicate, apropiat al cercurilor culturale băcăuane.
Tocmai implicarea în cultură îl îndreptățește la un viitor în acest domeniu. Se aude ceva de consulatul de la Cernăuți, ba cel de la Chișinău. Sau pe la o deconcentrată de profil.
Azi, a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, în favoarea lui Ionel Floroiu. Din „motive personale”, a spus el. „Și din motive politice”, a admis președintele Dragoș Benea.
După mutarea asta, vom avea mai multă acțiune în Consiliu și mai mult umanism în cultură. Uite-așa le-aranjează Universul pe toate!
Sa fie intr-un ceas bun mutarea pentru domnul Braneanu, deoarece e un om de isprava.