După ce că ar putea fi implicat într-un dosar de aranjare a unor posturi, domnul ministru Viorel ilie a mai făcut un gest inteligent, a dat un comunicat de presă în care a zis lucruri de nezis în timpul anchetei.
Așa că acum Viorel Ilie s-a ales cu o plângere la Parchetul General, pentru „compromiterea intereselor justiției”.
„Concret, în comunicat se oferă date despre obiectul percheziției și se fac referiri la calitatea persoanelor audiate și la natura probelor. Datele din anchetă au fost devoalate de instituția guvernamentală în condițiile în care, anterior, Direcția Națională Anticorupție – unitatea de parchet competentă să efectueze ancheta a emis un comunicat din care rezulta că stadiul în care se află în prezent ancheta impune limite stricte de comunicare publică (comunicat nr. 746/VIII/3 din data de 1 august 2017)” – comunicat DNA.
Cred că Viorel Ilie va intra în istorie drept cel mai prost ministru trimis de Bacău să se dea mare fără să facă nimic. Mai bine rămânea la Moinești, acolo nu-i dădea nimeni teste de perspicacitate și părea teafăr, deși nu-i prea ieșeau la număr locuitorii.
Și asta se întâmplă chiar azi, când sclavul pe care l-a lăsat primar se lăuda că Moineștiul e stațiune, ceea ce chiar nu e!
Detalii, aici.
Stan a zis
Cel mai „prost” din cati? Cati ministri ai avut Bacaul pana acum?
Florin Popescu a zis
Îmi vin în minte acum doar Dan Matei Agathon, Valerian Vreme, Gabriel Berca și Lucian Șova. Hrebenciuc a fost SGR, dar pe vremea aia nu era membru al Guvernului.
Horia a zis
Prost şi arogant!