Se tot discută despre „cel mai slab scor” obținut în Bacău de PSD (și în țară), însă politicienii de la celelalte partide nu se simt foarte confortabil cu voturile luate de Viorica Dăncilă. De ce? Este evident că și un balon cu heliu vopsit în culorile PSD și plimbat prin județ legat de ghidonul unei biciclete ar fi luat tot atâtea voturi. Dap, atât de slabă e madam Dăncilă, o legumă mergătoare și vorbitoare!
Vina ei este că s-a visat prezidentă, când probabil nici acum nu-și explică minunea prin care a ajuns la Palatul Victoria. Vina cea mare a partidului este că i-a tolerat lui Dragnea toate extravaganțele. Cei care acum conduc PSD au avut câteva mari ocazii să scape de Dragnea, cât încă nu era prea târziu, dar le-au ratat pe toate.
Ei bine, acum gândiți-vă că alt partid și-ar fi dat de atâtea ori cu stângul în dreptul și ar fi luat după trei ani aproape 33 la sută pe țară cu un balon de heliu pe post de candidat. Este că rezultatul nu mai sună așa de prost?!
Și nu ar mai conta foarte tare, dacă asta n-ar fi de fapt singura constantă din ecuația alegerilor viitoare.
Lasă un răspuns