Alegerile de ieri trimit în Parlament un deputat din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Bacău. Partidul ăsta a luat 11,33%, scor la care nu se aștepta nimeni, pentru că nu s-a promovat prin media clasice, iar celelalte formațiuni l-au ignorat.
În schimb, a avut la dispoziție resurse substanțiale, mi-e greu să speculez de unde a avut AUR bani pentru promovarea intensă de pe rețelele de socializare.
Putem să ne facem o idee despre cine e și ce vrea AUR, dacă ne uităm (cam târziu, e drept), în declarațiile publice. Mai ales că șef național al AUR e și Claudiu Târziu, fost ziarist pe la Monitorul de Bacău.
Antonio Andrusceac, nou deputat de Bacău, din partea AUR, este, potrivit datelor de la Biroul Electoral, asistent social, consilier parlamentar.
În campanie, l-a atacat pe primarul USR al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, pentru cheltuielile cu o firmă „PSD”, cum ar fi considerată pe criteriile useriste:
Despre banii cabinetului deputatului Viziteu, am scris eu, aici.
Faptul că AUR-iștii au luat la țintă USR arată că au vizat, cumva, aceeași nișă, deși nu mi se pare că cele două seamănă la vreun capitol, poate doar la radicalism. De altfel, Antonio Andrusceac a fost consilier local USR în București, ales în 2016, și era să candideze la Primăria Sectorului 4, în 2020.
A fost dat afară, pentru că scrisese pe Facebook că „toate femeile sunt făcute să fie soții și mame”, iar „frustările nu se ascund în spatele carierei”.
La Bacău, în schimb, pe listele USR-PLUS a fost păstrată o fană a naziștilor.
Una peste alta, Antonio Andrusceac n-are treabă cu Bacăul, e bucureștean, dar nu e nici primul parlamentar plantat aici, și nici ultimul.
112 a zis
Marea familie de „crestini” xxx (unul a trecut pe xxx) care prin anii ’90-2000 se ocupa cu santaj prin presa! Mari prieteni cu lumea interlopa se ocupau cu „flagrante” cu fetite si cu „controale” OPC cu legitimatii false!
– comentariu cenzurat