Miting cu japca – mitingcujapca.ro – este noua jucărie cu care niște oameni vor să combată mitingul PSD de sâmbăta vitoare. Personal, nu știu de ce e bine sau e rău să facă alții ceva undeva, în București, dar admit că se poate răspunde cu propagandă la propagandă.
Da, Miting cu japca e un instrument de propagandă prin care oamenii sunt invitați să facă delațiuni anonime despre cum se organizează mitingul cerut de Liviu Dragnea cel Ticălos. Am făcut și eu o delațiune aseară, ca să demonstrez că oricine poate spune orice:
Am reclamat „Bacău – Comportament abuziv: Primarul Ioan Liciu, la ședința cu șoferii de pe autobuzele Primăriei Bacău”. Scandalosul comportament abuziv am zis că s-a petrecut la Transport Public SA.
Pentru cei mai puțin avizați, Ioan Liciu a fost primar doar în perioada 1992-1996, în Bacău, iar Transport Public SA nu mai e demult a Primăriei, ci e privatizată. Cu alte cuvinte, reclamația mea e o minciună ordinară.
Prin asta, n-am vrut să duc în derizoriu demersul celor care au făcut mitingcujapca.ro, ci să atrag atenția că delațiunile de acolo nu sunt texte gazetărești.
„Datele vor fi folosite pentru anchete de presă. Datele personale (nume, email/telefon) sunt opționale și vor fi folosite doar pentru clarificarea situației”, zice în descrierea site-ului. Atât cât mă pricep eu la gazetărie, reclamațiile se verifică înainte să fie publicate, nu după aia, tocmai pentru că oamenii au prostul obicei să mintă, să înflorească, să vrea să facă rău, mai ales la adăpostul anonimatului.
Sunt sincer mirat că oameni de presă cu experiență preiau fără discernământ delațiunile, deși unele vizează fapte posibil penale (amenințarea cu concedierea poate fi șantaj șamd).
În fine, ca să comentez pe fond problema, unele dintre reclamații pot fi reale, dar eu am dubii că, în afara unor descreierați, cineva de la PSD vrea să ia oamenii cu japca la miting, pentru că fiecare participant luat cu arcanul va reprezenta cel puțin un vot pierdut la următoarele alegeri.
Partidele și activiștii ar trebui să se ocupe cu propaganda, presa ar trebui să-și vadă de treabă și să verifice delațiunile, dacă sunt de interes public. Fără legătură neapărat cu asta, mi-a plăcut textul «De ce jurnalistul nu e și el „om”» al Ioanei Avădanei, de la Centrul pentru Jurnalism Independent”, vi-l recomand.
Ion a zis
Uaauuu…i-ai prins, mama cum i-ai demascat tu! Tinere, oamenii au spus de la bun inceput ca exista posibilitatea ca oameni fara ocupatie sau rau intentionati sa faca plangeri false, ca a ta. Dar daca o plangere, una, e reala atunci saitul si-a atins obiectivul.
Insa, aici in oras, sub nasucul tau pesedist, s-a petrecut un eveniment suspect. Dupa mineriada alb/rosie de sambata doi directori de liceu din oras si-au depus demisiile. Oamenii nu au raspuns apelului lipitorului de afise de la isj. O fi vreun abuz de demascat aici? Eu zic ca da dar pentru asta e nevoie de un jurnalist fara rosu-n portofel. Nu esti tu ala.
Florin Popescu a zis
@Ion: Rămân la părerea că reclamațiile se verifică înainte, nu după publicare. „Oamenii” care au anunțat că vor fi și reclamații false și-au asumat din start statutul de gestionari ai unor posibile mizerii, calomnii, minciuni. Ceea ce e greșit!
Sigur că sunt și reclamații adevărate acolo, dar demersul e inchizitorial, cei acuzați nu se pot apăra.
Cei doi directori au anunțat încă din primăvară că pleacă, mi se rupe de motivele lor. Ei au reclamat birocrația din sistem, care nu e nici politică și nici rezolvabilă.
Referirile tale la bani reflectă mai degrabă o muscă pe căciula ta. Într-o polemică, replicile se dau strict referitor la subiect și argumente, nu la chestiuni paralele. Cei ca tine practică un atac la persoană, nu mă miră că ți se pare ok mizeria aia de site cu delațiuni.