De ce nu-și face nimeni reclamă pe Realitatea Tv Bacău

Să zicem că ești om de afaceri, ai niște produse de promovat, ori un magazin. Vrei să-ți faci reclamă la o televiziune locală, te trezești cu o vizită de la Realitatea Tv Bacău. Și-ți pui întrebări, te uiți la un program de-al postului, mai întrebi în stânga, în dreapta. Ce vezi, ce auzi?

Între 30 și 60 la sută din jurnal Realitatea Tv Bacău e cu oameni pe stradă întrebați despre lucruri discutate vag la București, eventual proiecte de legi care nici măcar n-au ajuns la dezbaterile în plenul Parlamentului. Ori pietoni și pensionari care știu totul despre parcări, trafic. Sau cetățeni care cred și ei, ca și stația tv, de câteva ori pe an, că sunt prea multe farmacii prin oraș. Ori alți cetățeni convinși că a crescut numărul depresivilor, de vreo patru-cinci ori pe an.

Aceiași „oameni pe stradă” sunt puși să comenteze din „Infostat”. Cât s-a mai scumpit zahărul, cât a scăzut nivelul de trai, ce scumpă a devenit, în general, viața. De altfel, știrile care conțin „peste x la sută”, deduse din Infostat, inundă jurnalul, la urma urmei, trebuie umplut spațiul de emisie cu ceva. Cifrele aruncate aiurea fac asta de minune, nu stă nimeni să le verifice.

A doua mare ocupație a jurnalului de la Realitatea TV e despre săraci, întreținere, costurile căldurii. Acum vreo lună, „reporterii” au avut un acces de isterie pe tema subvențiilor: ce greu se obțin, cât de greu le e săracilor să umble după acte, ce mici sunt subvențiile, ce bătaie de joc. Zile și zile dedicate săracilor și problemelor cu care se confruntă când vor să ia bani fără muncă.

Aseară, câteva minute au fost alocate „băcăuanilor bransați la CET care au răbdat frigul, în octombrie, de teama facturilor”. După care, din nou oameni pe stradă de-a dreptul înspăimântați de facturile care încă nu s-au emis. Faptul că, dacă-s așa de săraci și abonați la CET, e posibil să nu plătească nimic, pentru că-s subvenționați, n-a mai fost adus în discuție, Realitatea TV Bacău nu lasă adevărul și logica să strice un bun moment lacrimogen.

În fine, dacă aș fi un potențial client de publicitate, de ce m-aș promova pe un post destinat unui public țintă eminamente casnic, dependent de subvenții și care în nicun caz nu cumpără produsele mele? Asta, desigur, dacă nu am un magazin de gogoși ori de haine second-hand.