În dimineața asta, am întrebat AI-ul de ce aruncă maimuțele cu fecale? Mi-a dat un răspuns complex, cu precizarea că „dacă oamenii țipă, râd sau se apropie când maimuța aruncă fecale, aceasta poate învăța că gestul produce o reacție interesantă și îl poate repeta.”
Șefa CJ a sunat ieri un jurnalist (de-ăla care se trezește ca noi, la 5-6 dimineața, să facă serviciul public de informare), ca să-i reproșeze că scrie de foame. „Foamea roade”. Vorba asta, spusă de o doamnă cu multiple joburi la stat în trecut, dar și cu o leafă babană acum, într-o funcție în care a fost practic numită de partidul din face parte, sună vomitiv.
Nu știu cum de a ajuns doamna Breahnă Pravăț așa, poate era și n-a văzut-o nimeni (poate Necula, când urla la el), poate a devenit, după ce s-a înconjurat de toți sonații Bacăului pe care i-a găsit disponibili. Atacurile pe care le lansează asupra publicațiilor Ziarul de Bacău și Bacau.net direct sau prin decerebratul suburban oblojit și de AUR și senilul SS, nu sunt demne de funcția pe care o deține și arată că merge degeaba prin biserici.
Doamna președintă, nu scriem de foame, ci pentru că asta e meseria noastră. Suntem puțini care, la cutremur, în loc să ne adăpostim, ne repezim la laptopuri să scriem. Sau când e avarie la apă, dăm întâi știrea pentru alții, cu riscul să nu mai avem din ce face rezerve pentru noi. Sau care suntem dați în judecată de mafioți și alte panarame de oameni, pentru că adevărul i-a supărat foarte tare. Sau care ajungem pe la doctori, din cauza programului inevitabil dezordonat și a stresului meseriei.
Doamna Pravăț, să vă fie rușine! Dacă ați vrut să obțineți o reacție, ca maimuțele despre care am întrebat AI-ul, iată, ați reușit! Ele au o scuză, sunt primate, dar dvs, o intelectuală, înconjurată de intelectuali… Cum ați ajuns în halul ăsta?

Lasă un răspuns