Pentru că au fost multe discuții, chiar eu am fost cumva indus în eroare, am zis că e bine să lămuresc problema cvorumului necesar la un referendum pentru demiterea unui primar. Dintr-o sentință referitoare la un referendum de la Pungești, lucrurile se clarifică.
Așadar, cvorumul de 30% minimum este valabil pentru referendumurile organizate pe probleme de interes local. (Legea 341/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului).
Asta însă nu se aplică la demiterea primarului, unde legislația cere un cvorum de 50% minimum. (Art. 55 alin. 6 din Legea nr. 215/2001: „Referendumul este valabil daca s-au prezentat la urne cel putin jumatate plus unu din numarul total al locuitorilor cu drept de vot”).
Să vedem ce au zis judecătorii, în cazul Pungești:
Astfel, instanţa reţine că, la momentul organizării referendumului local având ca obiect demiterea primarului comunei Pungeşti, judeţul Vaslui din data de 20.03.2016, erau în vigoare atât prevederile art.5 alin. 2 din Legea nr. 3/2000, dar şi prevederile art. 55 alin. 6 din Legea nr. 215/2001. Pentru a stabili raportul dintre cele două norme, instanţa va avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În primul rând, instanţa apreciază că cele două acte normative menţionate au un obiect de reglementare distinct, astfel că, în timp ce dispoziţiile Legii nr. 3/2000 vfzează procedura generală de organizare a referendumului local în cazul problemelor de interes deosebit din unităţile administrative teritoriale, probleme ce urmează a fi stabilite conform art. 14, de către consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni, dispoziţiile Legii nr. 215/2001 asimilează procedura de organizare a referendumului, unui caz special de Incetare, inainte de termen, a mandatului primarului 1n cazul nesocotirii unui interes general de către acesta, o încetare la iniţiativa cetăţenilor, fiind astfel instituită de prevederile legale menţionate o procedură specială.
(…)Astfel, chiar dacă în controlul de constituţionalitate a priori, prin Decizia nr. 334/2013 Curtea Constituţională, decizie opozabilă şi obligatorie legiuitorului, s-a stabilit un standard de referinţă în materia organizării referendumului local potrivit Legii nr. 3/2000, acesta nu a fost preluat de către legiuitor şi în privinţa cazului special de încetare a mandatului primarului prin organizarea unui referendum local, prevăzut de art. 70 raportat la art. 55 alin. 6 din Legea nr. 215/2001, în vigoare, la momentul organizării referendumului local.
– sursa: sentință referendum Pungești.
Pentru că a fost la vot doar 34% din populația cu drept de vot, referendumul pentru demiterea primarului din Pungești a fost invalidat de instanță.
În municipiul Bacău, sunt 167.000 de cetățeni cu drept de vot înscriși în listele electorale. Pentru validarea unui referendum de demitere (dacă se strâng cele 42.000 de semnături, ceea ce pare greu, spre utopie), este nevoie de o participare la vot de minimum 83.500 de persoane. La alegerile din iunie 2016, prezența a fost de 34,6965 %, au votat 57.583 de băcăuani.
Lasă un răspuns