Pe modelul emisiunilor TV Bacău, am impresia că „ziariștii” Deșteptării sunt trimiși pe teren ca să-și facă singuri banii de salariu. E posibil să fie și gratis, dar să scrii același căcat de două ori și să nu spui nimic ar trebui să coste.
Bănuiala vine din faptul că există un proces pe rol, e și vacanță judecătorească. Memorabil, despre cum sunt trimiși oamenii în concediu. Intenționat.
TUNUL de 3 milioane de EURO din strada OITUZ, pe masa DNA
Ne-au dus tot timpul cu zaharelul. (…) I-am dat totul lui Gavrilescu pentru ca, intr-un târziu, sa aflu ca e plecat de câteva zile in concediu. Am intrebat la Primarie si mi-au spus ca primarul Stavarache i-a aprobat concediul. L-a trimis pe Gavrilescu intentionat in concediu in strainatate. E clar ca totul e cusut cu ata alba in dosarul asta
Cât despre DNA-ul din titlu, nu căutați prea mult. E doar o intenție a celor care au stat de vorbă cu Limbă. Dacă ne-am lua după ce scrie el, n-am mai avea de mult timp primărie. Iar primar ar fi Seche. Parcă Bogdănel a scris despre căderea în sondaje a lui Stavarache, nu?
Sugerezi ca cineva – altul decat Sechelariu – i-ar da bani lui Limba. E un pic ridicol.
Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vietii mele.
In zadar râuri de soare
Gramadesti-n a ta gândire
Si câmpiile asire
Si întunecata mare;
………………
Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra �
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!
uite unul care chiar a invatat pentru bac :-)))
Nu dom’le nu ai intuitie… Poemul e indicat filozofului bacauan Dandanache zis si Bogdanel Cucernicul 🙂 Se refera la ziarul condus de el care e pe duca. Prea mult tam-tam fara rost si fara sens. Poate primeste Nobelul pe nimic, ca asa-i in tenis.
Floare-albastra! floare-albastra!…
Totusi este trist în lume!
De trista amintire e Desteptarea … Steagul Rosu….cu toate ca are omani noi aceleasi metehne. Unde ieste Iacobov?
„Ce poate fi mai frumos ca o floare albastra? Asa i-a venit poetului ideea sa scrie despre iubirea lui cu o floare care nu creste pe toate drumurile.”
acuma am vazut ca s-a dat la Bac, pura coincidenta….
Ca sa parafrazez autorul de la Bac “Ce poate fi mai frumos ca o un ziar (oare Desteptarea Steagul Rosu sa ghicesc trebuie oare?)? Asa i-a venit poetului ideea sa scrie despre ziarul lui unde scrie ce vrea .. muschii lui dar cu o floare nu se face primavara si nu se iese primar intrucat floarea nu creste pe toate drumurile.” iar cele plantate in centru sunt doar ale primarului in functie. (a se reciti almanahul ca pe vremea lui Gainuse n-am avut unul).
Tot intamplator ciripesc un articol:
http://www.desteptarea.ro/alexandrina-gainuse-a-refuzat-titlul-de-cetatean-de-onoare-al-bacaului.html
Ce modest e Sechelariu, vai de el !
In loc sa scrie un articol simplu si la obiect ghici inecuatia cine e? apare si un fost primar (hxx) care a fxxxx Parcul Copiilor. Ce e si cu politica asta. Intra si se uita des in oglinda?