Acolo de unde vine apa în Bacău, de la Valea Uzului, primăria Dărmănești aruncă tone de deșeuri în albia râului. Habar n-am dacă zoaiele ajunse în pânza freatică afectează ce vine pe conductă în vreun fel, posibil să nu, dar mă așteptam ca pe subiectul ăsta să rezoneze cumva iubitorii de natură.
Nimic! Ne legăm cu lanțuri virtuale de fiecare copac tăiat în Bacău, dar ignorăm imensul pericol potențial al deșeurilor aruncate în lunca Uzului.
În altă ordine de idei, nici autoritățile de mediu nu se dau de ceasul morții pe subiectul ăsta. Dincolo de faptul că-s amuțite sub bocancul ALDE, care conduce de sus până jos Minsterul Mediului, controlorii care au dat 15.000 de lei amendă s-au urnit cu mare întârziere, ceea ce le-a permis celor din Primăria Dărmănești să se organizeze.
Ca să intre în penal, e suficient să-l întrebe cineva pe șoferul acestei mașini, care căra deșeurile și în 2017, și apare și pe filmarea din 2019. Dar nimeni nu vrea să răscolească gunoiul de la Dărmănești, că nimeni nu vrea să-și asume răspunderea.


Lasă un răspuns