O raită prin site-urile instituțiilor publice te convinge că online-ul e tot ca un dosar cu șină, doar că te enervezi mai tare. Unele entități aveau totuși până nu demult site-uri funcționale, mergeau greu, dar găseai cât de cât ce-ți trebuia. S-a terminat și cu ele, a intervenit Guvernul, care a tot centralizat transparența și funcționalitatea până le-a terminat cu nervii.
Primul caz e al Prefecturii Bacău, care în vremurile bune avea un site numit prefecturabacau.ro. Dar asta nu era bine, cineva cu contract baban la centru avea de justificat niște zeci de mii, poate sute de mii de euro, așa că instituția posedă acum o nouă adresă, mai ușor de reținut decât prima, bc.prefectura.mai.gov.ro.
Și site-ul în sine a fost schimbat, acum e mai lizibil, doar că pe partea de transparență e stupid și imposibil. Pe cel vechi găseai lista angajaților și declarațiile lor de avere și interese, acum, după „modernizare”, trebuie să știi dinainte pe cine cauți, ca să vezi documentele alea obligatorii.
În mod sigur, minunea asta administrată de la Guvern, probabil de la MAI, a fost gândită să pară mișto și să justifice niște cheltuieli, dar în niciun caz nu e „user friendly”, ci mai degrabă la mintea lui Carmen Dan. Cine știe, o fi găsit și un it-ist în priză, lângă microfon!
Situația se repetă pe site-ul Poliției Bacău, făcut de aceeași sclipitoare minte de Capitală, trebuie să știi exact numele căutat, altfel ești fiul ploii:
Al treilea exemplu e la Permise și Înmatriculări Bacău, ce ține tot de MAI (Serviciul regim permise și înmatriculări). Până nu demult, treaba mergea bine, dar cineva nu știe vorba din bătrâni că nu e bine să repari ceva ce merge. Acum, tot pe un site național se face programarea pentru înmatriculări (dar și alte nevoi legate de circulație). Doar că nu te mai poți programa online, pentru că nu poți seta ora:
E bine că lefurile în sistem au crescut, treaba merge unsă.
Lasă un răspuns