
Un băiet și o fată, angajați la Primăria Bacău, au cuplat microfonul greșit și, în loc să înregistreze Consiliul Local, s-au înregistrat pe ei comentând ca la fotbal. După care, au dat publicității înregistrarea. Câteva detalii, în Ziarul de Bacău.
Cei doi „analiști” nu au, probabil, funcții importante, însă par să-i cunoască pe toți protagoniștii ședinței. Asta spune despre ei ce ocupație au, de fapt, pe holurile Primăriei Bacău. Dar ce spune asta despre instituție?
Spune că e o stare de bășcălie generală! Cei doi angajați n-au scos de la ei, doar au repetat ce au auzit de pe la șefi și șefuți. Situația are drept cauză faptul că, după alegerile din 2016, nu s-a făcut o selecție a șefilor de servicii și direcții, nu s-au dat concursuri, nu au fost aduși oameni mai competenți.
În plus, cu excepția primarului, care a fost votat de oameni, nimeni nu e angajat acolo prin vreun merit, în ultimii trei ani. Colaboratorii apropiați ai șefului au fost aduși – legal – pe relațional personal, fără concurs, iar asta a propagat, pe scară ierarhică în jos, o undă de rău augur, care se vede în greutatea cu care instituția începe și derulează proiecte. Viceprimarii au ajuns în funcții cu 5-6% din voturi, dar asta e tot vina PSD, care a vrut musai alianță „solidă” cu voturile ALDE și PMP.
Cât despre ce cred angajații Primăriei despre consilierii locali, înregistrarea este elocventă! Rămân la părerea că nu e prea târziu pentru o curățenie generală.
Mai jos, aveți o selecție:
Lasă un răspuns